După moartea acestuia, Laszlo s-a înrolat într-un grup extremist maghiar, bănuit de acţiuni rasiste împotriva romilor. Însă nici acest lucru şi nici pasiunile sale, motoarele sau muzica, nu l-au ajutat să uite de pierderea suferită. Aşa că vineri seară, apăsat de durere şi de dor, el şi-a adunat prietenii şi s-a aruncat de la etajul 10, în faţa acestora. A căzut exact în locul în care s-a prăbuşit şi Istvan Palfi (foto alb-negru). Distrusă de durere, mama celor doi băieţi abia mai are lacrimi să mai plângă.

„Mi-a spus că mă iubeşte”

“Istvan s-a sinucis acum patru ani, iar după alţi doi ani a murit şi soţul meu, în urma unui infarct. Anul trecut am suferit iar, când a decedat cea mai bună prietenă a mea. Acum s-a dus şi mezinul, de bunăvoie, după fratele lui. Cu câteva clipe înainte să sară, Laszlo m-a sunat. Mi-a spus că mă iubeşte”, spune Maria Palfi, cu voce tremurândă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News