Cercetătorii de la Rutgers University din New Jersey, conduşi de Helen Fisher, au realizat un test la care au participat 17 cupluri de persoane căsătorite de peste 20 de ani, care susţineau că se iubesc la fel ca în prima zi.
S-a observat că în cazul acestor oameni care trăiesc”iubiri ca-n poveşti”, aria tegmentală ventrală (n.r. – o parte a creierului) este foarte activă. Acelaşi lucru se poate observa şi în cazul persoanelor care se îndrăgostesc. Totuşi, în cazul celor care iubesc de-o viaţă s-a observat că predomină sentimentele de fericire şi calmul, iar în cazul celor îndrăgostiţi ”şi atât”, predomină sentimentele de obsesie şi teamă.
Mai mult, spun oamenii de ştiinţă, iubirea adevărată se poate ghici din modul în care se privesc sau în care discută doi oameni care formează un cuplu. Dacă se privesc drăgăstos, vorbesc lin şi îşi spun cuvinte drăguţe e de bine. Dacă se rezumă la mici ironii, certuri şi jigniri… ei bine, nu prea au ce căuta împreună.