Joi, odată cu trecerea instalaţiilor pe programul de funcţionare de iarnă, la Sinaia a fost deschis oficial sezonul de schi. Deşi nu este încă vacanţă, aproape o mie de turişti au stat la coadă la telegondolă, ca să urce la 2000 de metri în Bucegi şi să se bucure de iarna adevărată de la munte.
Unii dintre ei au fost nemulţumiţi de faptul că a trebuit să aştepte o oră pentru a urca în telegondolă.
Maria Floricică, directorul firmei care administrează pârtiile staţiunii Sinaia, a declarat pentru Libertatea că din cauza unei avarii minore una dintre gondolele care asigură urcarea în Valea Soarelui a funcţionat temporar cu o viteză mai mica decât cea normal, defecţiunea fiind în cele din urmă remediată.
În prima zi a sezonului de iarnă 2018-2019, sunt deschise pârtiile Laptici 1, Lăptici 2, Variantă, Soarelui și Valea Dorului, precum și Drumul de Vară care coboară de la Cota 2000 la1400. În schimb, rămâne închisă deocamdată Pârtia Nouă, care coboară de la Cota 1400 la 1000. Aceasta se va deschide oficial în curând, după ce va fi finalizată amenajarea, anunţă administratorii domeniului schiabil.
Vestea bună pentru cei care practică sporturile de iarnă este că în acest sezon preţurile pentru transportul pe cablu la Sinaia rămân neschimbate. Astfel, pentru fiecare dintre cele două tronsoane, respectiv Cota 1000- Cota 1400 şi Cota 1400-Cota 2000, tariful dus-întors este de 35 de lei pentru adulţi şi 25 de lei pentru copii.
Totodată, autorităţile din Sinaia anunţă că la Cota 2000 a fost deschis un loc nou de joacă pentru profesori și elevi, iar o bandă nouă, cu lungimea de 60 de metri, care va deservi zona rezervată începătorilor a fost dată în funcţiune, investiţia în această bandă fiind de 74.000 de euro.
Totodată, cei care vor să bea un ceai sau un vin fiert au la dispoziţie un nou restaurant cu 75 de locuri tot la Cota 2000.
Citește și:
Multe, dar scurte! România are 166 de kilometri de pârtii de schi. De Sărbători se deschide una dintre cele mai lungi, în inima Bucovinei
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro