În podul reşedinţei de vacanţă Greenway House, pe care celebra scriitoare de romane poliţiste o deţinea în sudul comitatului Devon, John Curran, un admirator şi specialist în opera Agathei Christie, a descoperit ediţii princeps complete şi purtând semnătura autoarei, manuscrise şi schiţe redactate la maşina de scris, scrisori, postere, contracte, mai multe jurnale, liste de cumpărături, diverse notiţe şi multe pagini scrise cu cerneală albastră.
Când aceste pagini au fost analizate, specialiştii britanici au concluzinat că este vorba de un roman necunoscut, cu Hercule Poirot, ce nu a fost publicat niciodată.
Romanul poartă titlul „The Capture Of Cerberus” şi reprezintă versiunea originală a unei nuvele complet diferite care a fost publicată sub acest titlu în 1947. Romanul a fost scris la începutul anilor 30, când Agatha Christie a început să scrie proză şi să îşi trimită diverse articole spre a fi publicate în ziarele britanice. Acţiunea are loc în Geneva, prezintă ascensiunea unui dictator nazist înainte de război şi, fapt neobişnuit pentru stilul Agathei Christie, are pe alocuri un anumit ton politic.
Dictatorul descris în acest roman seamănă foarte mult cu Adolf Hitler şi editorii din acea vremre ar fi putut considera această lucrare mult prea subversivă pentru a fi publicată în colecţia de povestiri, publicate în 1940.
Un volum comemorativ intitulat „Agatha Christies Secret Notebooks – Fifty Years Of Mysteries In The Making” va fi publicată în Marea Britanie de editura Harper Collins, pe 3 septembrie.