Potrivit unor ultime informaţii, aeronava Airbus A321- 200 s-a rupt în bucăţi înainte să atingă solul din Peninsula Sinai şi s-a dezintegrat în aer. “Singura explicaţie rezonabilă este că prăbuşirea a fost cauzată de către o activitate externă. Excludem orice probleme tehnice sau ori vreo eroare umană”, a declarat ieri într-o conferinţă de presă Alexander Smirnov, un oficial al companiei Kogalymavia, care foloseşte numele Metrojet. Acesta a precizat că echipajul aeronavei nu a anunţat nici o problemă şi nici n-a transmis nici o avertizare în ultimele minute înainte de tragedie, ceea ce indică faptul că, probabil, a fost deconectat de la sistemul de comunicare. O delegaţie a agenţiei ruse pentru aviaţie se află la locul prăbuşirii aeronavei şi, pe baza unei prime evaluări, a tras concluzia că aparatul de zbor s-a dezmembrat cu mult înainte de a atinge solul. “Locul prăbuşirii se întinde pe o suprafaţă foarte mare, peste 20 de kilometri pătraţi. Toate dovezile indică până acum că avionul s-a rupt în aer la o altitudine foarte mare”, a spus şi Alexander Neradko, director al Agenţiei ruse pentru Aviaţie.

Atacul, revendicat de ISIS

Specialiştii s-au ferit să vină cu o ipoteză în privinţa cauzelor tragediei, însă evaluarea vine după ce, la câteva ore după tragedie, Statul Islamic a revendicat doborârea aparatului de zbor, ceea ce conturează din ce în ce mai mult ipoteza unui atac terorist. La Sankt Petersburg, locul de unde erau cele mai multe victime, dar şi la Moscova, oamenii au ieşit în stradă şi au aprins lumânări în memoria celor decedaţi. Zborul Kolavia 7K9268, care avea la bord 217 pasageri şi şapte membri ai echipajului, s-a prăbuşit sâmbătă la doar 23 de minute după decolarea din Sharm el- Sheikh, într-o zonă din Peninsula Sinai, unde Egiptul se confruntă cu insurgenţa islamistă. l

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Știrileprotv.ro
CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Ce să pui în ciorba de fasole ca să iasă perfectă, foarte gustoasă și să ajute la digestie. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
FANATIK.RO
Ce să pui în ciorba de fasole ca să iasă perfectă, foarte gustoasă și să ajute la digestie. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Observatornews.ro
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI