Poartă halate, treninguri şi papuci călduroşi

Dacă nu le ai deja, fă un tur al magazinelor şi cumpără, la cel mai bun raport calitate-preţ, câte un halat gros şi moale pentru fiecare membru al familiei şi câte o pereche de papuci de casă sau de botoşi îmblăniţi. Vă vor fi de un real folos şi când ieşiţi de la duş, şi când staţi la televizor, pe canapea. Iar în cursul zilei, îmbrăcaţi treninguri flauşate.

Acoperă geamurile cu draperii groase

Storurile transparente şi draperiile uşoare şi-au făcut datoria toată vara. Acum ai nevoie de draperii din materiale mai groase – catifea, bumbac brocat sau chiar şi fibre sintetice, dar cu ţesătură cât mai plină.În felul aceste împiedici frigul să pătrundă în cameră şi creezi o atmosferă intimă, confortabilă.

Foloseşte aplice şi abajururi în culori calde

Nuanţele de roşu şi oranj fac lumina să pară mai caldă. Nu este nevoie să investeşti în abajururi noi pentru veiozele din casă, este destul să arunci pe ele câte o eşarfă col o r a t ă (dar cu grijă, să nu atingă becul şi să nu se ardă). Alt truc: mai poţi încălzi atmosfera şi aprinzând câte o lumânare parfumată.

 
 

Urmărește-ne pe Google News