Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, poliţiştii rutieri trimit sesizările către „Comandamentul Y”, iar acesta le transmite mai departe către echipele aflate în teren, utilizând sistemul de localizare GPS.
Comisarul Ciocan a declarat că peste 800 de lucrători ai „Comandamentului Y” au fost mobilizaţi ieri în teren. Totodată, pentru ziua de astăzi vor fi mobilizaţi aproximativ o mie de oameni.