Taylor susține că la început se simțea vinovată față de Amanda că se întâlnea, pe ascuns, cu tatăl ei. În cinci ani, relația lor s-a consolidat și au făcut-o oficială după o nuntă restrânsă la Cancun, în Mexic.
Taylor a povestit cum s-a îndrăgostit de bărbatul care are dublul vârstei ei. „Când l-am întâlnit prima oară pe Kern, lucram cu fata lui, Amanda, care e cea mai bună prietenă a mea, iar el era însurat. Eu eram, de asemenea, într-o relație. De la început am remarcat că e foarte drăguț. Mereu am fost atrasă de bărbații mai în vârstă, așa că am început să flirtăm”, a povestit Taylor.
„M-am simțit vinovată față de Amanda”
„Amanda și cu mine ne știam cu un an înainte de a-i cunoaște tatăl. Eram cele mai bune prietene. La început, m-am simțit vinovată față de Amanda. Dar am trecut peste asta. Ea știe că sunt acolo pentru ea oricând, indiferent de situație.
Părinții mei au fost îngrijorați la început. Mama a fost supărată pe mine, pentru că era vorba de tatăl prietenei mele, dar au știut că mereu aveam relații cu bărbați mai în vârstă. Dar timpul vindecă tot, iar mama, tata și mama mea vitregă ne-au vizitat și totul e ok între noi.
Kern e foarte frumos și foarte îngrijit, e educat, deștept, un om de succes. La început mă simțeam foarte nesigură când eram cu el, mi se părea că toată lumea se uită ciudat la noi, că toți ne chestionează.
Am descoperit că avem foarte multe lucruri în comun, dar cred că niciunul dintre noi nu ne așteptam să ne căsătorim. Dar am făcut-o!”, a mai spus Taylor, care crede că pot fi comparați cu cuplului Catherine Zeta Jones – Michael Douglas.
Un notar a crezut că e fata lui Kern!
„O singură dată cineva a confundat natura relației noastre. Când am luat o casă în California, notarul a spus «Fiica dumneavoastră poate semna aici». Kern i-a răspuns: «E soția mea, nu fata!». Iar notarul s-a simțit foarte încurcat”.
Kern și-a lăudat consoarta: „Taylor are un simț al umorului foarte dezvoltat. Are o inimă mare și e foarte loială. E cea mai bună prietenă a mea și putem discuta despre orice. Niciunul dintre noi nu ne-am așteptat ca relația noastră să ajungă în acest punct. Când s-a întâmplat, m-am gândit că am făcut destul pentru copiii mei, iar pe cine îmi aleg ca parteneră nu e treaba lor”.