Ionuţ Tinţoiu, în vârstă de 24 de ani, a încercat să depăşească un autoturism pe partea dreaptă, chiar la intrarea pe podul din zona Butelii din municipiul Constanţa. Nu a apreciat însă distanţa, aşa că a fost la un pas de a se înfinge în capătul balustrăzii, reuşind în ultimul moment să evite şi un stâlp de beton. Motocicleta a derapat pe panta podului, oprindu-se după mai bine de zece metri.
Potrivit martorilor, motociclistul s-a ridicat singur în picioare şi a fost transportat la spital de o ambulanţă, dar nu a rămas internat.