Paul Nicholls, un pilot din Țara Galilor a fost acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu două eleve minore de 13 şi respectiv 15 ani.

Cherrell Evans, în vârstă de 13 ani, a fost găsită spânzurată în dormitorul său, moment în care cealaltă adolescentă a mers la poliţie şi povestit totul.

„Fata a avut o relaţie sexuală cu Nicholls. Ea susţine că şi Cherrell a avut o relaţie sexuală cu el. Fata nu a spus nimănui de aventura cu instructorul pentru că Nicholls ar fi ameninţat-o. Ea a povestit totul după ce prietena ei, Cherrell, s-a sinucis. Se pare că felul în care s-a purtat Nicholls cu victima a dus la sinuciderea acesteia”, a declarat procurorul Jennet Treharne.

Adolescenta de 15 ani a spus că s-a culcat cu Nicholls de zece ori, în vara anului 2007. Relaţia acesteia  cu instructorul ar fi luat sfârşit când acesta ar fi început relaţia cu Cherrell.

Nicholls, însă, ar fi vrut să întreţină relaţii sexuale cu ambele fete, în acelaşi timp, dar ele au refuzat.

„A încercat să mă convingă să fac diverse lucruri cu Cherrell, dar ambele am spus ‘Nu. Atunci ea s-a speriat, pentru că el ne vroia pe amândouă”, a spus adolescenta de 15 ani.

Instructorul a negat acuzaţiile, dar procesul va continua la Curtea Merthyr Tydfil.

Urmărește-ne pe Google News