La doar 26 de ani, un baiat din Baia Sprie, judetul Maramures, s-a sinucis din cauza datoriilor la banca. In biletul de adio, tanarul le cere iertare mamei si fratilor sai pentru ca nu a putut sa aiba grija de ei.
Cadavrul lui Adrian Pavel (26 de ani) a fost gasit, sambata, chiar de mama lui, in clipa in care s-a intors de la o vecina. Femeia a chemat ajutoare, dar nimeni nu a putut face nimic pentru a-l salva. Adrian se spanzurase de teava de gaz din apartament. ‘Adi, nu te lasam si te ajutam. De ce nu ne-ai zis? Nu trebuia sa imi faci asta’, erau singurele cuvinte pe care Maria, mama celui decedat, le putea spune printre lacrimi.
Politistii si criminalistii care au sosit la fata locului au gasit un bilet de adio in care tanarul isi cerea scuze pentru gestul sau si pentru faptul ca, neachitand ratele la banca, nu a avut grija de mama si de fratii sai. Adrian imprumutase 60.000 € de la banca pentru a cumpara apartamentul in care locuiau el si familia lui.
Draga mami,
Nu am avut curaj sa iti spun aseara, dar eu m-am lasat de lucru deoarece eu m-am gandit ca nu mai are nici un rost sa fiu printre voi. La fel imi cer iertare si de la Cristi si de la Nela… Imi cer iertare de la toti la care le-am gresit. Sa aveti grija de voi nu cum am avut eu! Adi
Vecinii spun ca era un baiat linistit
Vestea mortii lui a cazut ca un trasnet asupra vecinilor. Nimeni nu si-a putut explica gestul sinucigas. ‘Dimineata a venit si ne-a ajutat sa prindem porcul. Era un baiat linistit. Nu era casatorit si nici nu auzisem sa aiba vreo relatie cu cineva. Nu stiam sa aiba necazuri. Il cunosc de mic. In blocul nostru s-a mutat de putina vreme’, spune Ioan Cosma, un vecin. Acum, in loc sa se pregateasca de Sarbatori, familia il ingroapa pe baiat.