Fata a fost găsită fără suflare de tatăl său când acesta a ajuns acasă de la muncă. „Am intrat în cameră şi am văzut calculatorul pornit şi muzica dată tare. Fata nu era în cameră, dar am văzut nişte pastile pe pat. Am ştiut că ceva rău s-a întâmplat. Am mers direct la magazia din curte, unde am găsit-o spânzurată cu o coardă de o grindă. I-am tăiat coarda, dar nu am mai avut ce să fac, era deja moartă”, a povestit acesta.

Adolescenta a lăsat doar un bilet de adio în care cerea iertare părinţilor şi le cerea să fie îngropată duminică, 2 noiembrie, de ziua fostului său prieten, de care fata s-a despărţit în urmă cu aproximativ două luni.

 
 

Urmărește-ne pe Google News