Bărbatul, din satul Buimăceni, comuna Albeşti, a băut cu fiul său întreaga zi, iar spre seară cei doi s-au certat, și tatăl a ameninţat că va da foc la casa în care locuiau opt persoane în total, însă nimeni nu l-a luat în seamă.
Acesta a aşteptat ca lumea să fie în casă şi să se pregătească de culcare, după care a incendiat casa şi s-a retras într-o pădurice, pe un deal aflat la aproape 600 de metri distanţă. Privind flăcările care cuprindeau casa, acesta a agăţat o funie de creanga unuia dintre copaci şi s-a spânzurat, cu privirea aţintită asupra casei, scrie monitorulbt.ro.
Din fericire, membrii familiei au reuşit să iasă din casă şi să scape de flăcări.
Când au ajuns pompierii, au găsit-o în casă şi pe nora proprietarului, reuşind să o salveze.
Ulterior, aceştia l-au găsit pe bărbat fără suflare.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
FANATIK.RO
Șase zodii care sunt binecuvântate în luna decembrie. Oportunități uriașe, noroc și bani din cer pentru Tauri și Fecioare
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale