Vestea pe care o aştepta o lume întreagă a venit ieri. “Michael Schumacher a părăsit secţia de terapie intensivă de la Grenoble, Franţa, şi îşi va continua lunga perioadă de recuperare. Nu mai este în comă!”, a anunţat Sabine Kehm, managerul fostului pilot de Formula I. Pe 29 decembrie 2013, Michael Schumacher schia alături de fiul său de 14 ani, Mick, în Alpii francezi. În trecere peste o zonă nesecurizată dintre două pârtii a alunecat, s-a lovit la cap şi, cu toate că purta o cască de protecţie, s-a accidentat grav.
A fost operat de două ori
Transportat de urgenţă la spital, i s-a indus starea de comă, din cauza traumelor, fiind şi operat la cap de două ori. În ultima perioadă, germanul se afla în faza de revenire progresivă din comă şi începuse chiar să comunice cu familia. “Cei apropiaţi doresc să le mulţumească medicilor şi oamenilor care au contribuit la revenirea lui Michael. Le mulţumim tuturor celor care ne-au trimis urări şi mesaje de susţinere. Cu siguranţă au ajutat! Dorim ca recuperarea să se facă departe de public, sperăm că toată lumea va înţelege”, a adăugat Kehm.