Datele incluse în document arată că numărul prostituatelor de origine română din Chalvey, ‘cartierul roşu din Slough, a ajuns la şase la finalul anului trecut, iar cel al prostituatelor britanice a sporit de la şapte la opt anul trecut.
O dezbatere legată de modul în care prostituţia afectează comunitatea locală va fi organizată pe 10 ianuarie la Centrul comunitar din Chalvey.
Raportul mai menţionează că ‘numărul prostituatelor britanice rămâne relativ constant în condiţiile în care unele dintre ele, cu o viaţă dezordonată, nu sunt pregătite să renunţe la prestaţiile sexuale stradale.
Un grup de acţiune privind prostituţia în oraşul Slough (SWAG), reunind poliţia, serviciile medicale şi alte servicii, a elaborat un plan pentru perioada 2011-2013 ce include patrule, schimb de informaţii cu structuri partenere din alte localităţi şi avertismente stradale adresate localnicilor.