Potrivit purtătorului de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, climatul de siguranță publică a fost cel mai ridicat din ultimii 5 ani. Nici măcar la cele 144 de evenimente organizate în spațiul public,în noaptea de Revelion, la care au participat peste 400.000 de persoane, nu au fost înregistrate incidente. Potrivit MAI, în prima zi a noului an, conform evaluărilor unităților medicale, a fost înregistrată o diminuare semnificativă a cazurilor de persoane care au necesitat internarea în urma utilizării articolelor pirotehnice, structurile Ministerului confiscând peste 115 tone de materiale pirotehnice care reprezentau un potențial risc pentru cetățeni.
Asta nu înseamnă însă că angajaţii Mai nu au avut de lucru în ultimele zile. Pe 1 ianuarie pompierii au intervenit pentru stingerea a 159 de incendii, echipajele SMURD au acordat ajutor medical de urgență în peste 1.000 de cazuri, iar pentru asigurarea acestor intervenții medicale au fost în serviciu 243 de echipaje de prim-ajutor. În zilele de 30, 31 și 1 ianuarie, elicopterele Inspectoratului General de Aviație au efectuat 28 de misiuni, dintre care 3 pentru suportul aerian al structurilor operative ale MAI și 25 misiuni medicale de tip SMURD.
Mai mult decât atât, în aceste zile au fost dispuse măsuri suplimentare pentru fluidizarea traficului în punctele de trecere a frontierei, mai ales cele de pe granița de vest, care vor fi tranzitate de foarte mulți dintre românii veniți în țară de sărbători.