Femeia în vârstă de 48 de ani s-a urcat la bordul unei curse Delta Airlines, care zbura pe ruta Los Angeles-Detroit. Acolo, a cunoscut un tânăr de 28 de ani. În timpul cursei, cei doi au început să întrețină raporturi sexuale. Mai precis, ea i-a făcut sex oral tânărului. Femeia a fost arestată imediat, însă amândoi ar putea să fie acuzați de comportament indecent în public. „Actul în sine este foarte nepotrivit în spațiul public. Sunt copii, familii, bătrâni… „, a spus un alt pasager al avionului.

Multe state americane consideră infracțiune să întreții raporturi sexuale în public, iar pedepsele variază de la stat la stat. În orașul Detroit din statul Michigan, această infracțiune poate fi pedepsită până la doi ani de închisoare și o amendă de 2.000 de dolari. Detroit nu era destinația finală a celor doi pasageri. Femeia se îndrepta către Nashville, iar bărbatul către Miami. Ancheta în cazul celor doi este încă în desfășurare, notează sursa citată.

Nu este pentru prima oară când pasageri sunt prinși întreținând relații sexuale la bordul unui avion. În luna iunie, un bărbat și o femeie au fost filmați în timp ce făceau sex la bordul unui avion. Ulterior, a ieșit la iveală că acesta mergea în vacanță cu prietenii, în timp ce logodnica lui însărcinată a rămas acasă.


Citește și: Moarte misterioasă pentru o tânără din Prahova. Găsită dezbrăcată pe un câmp lângă autostrada A2


 
 

Urmărește-ne pe Google News