Conform viceprimarului sectorul 2 al Capitalei, Dan Cristian Popescu, această hotărâre a fost luată ”în beneficiul cetățenilor”.

”Am luat decizia deschiderii parcurilor mari din sectorul 2 pentru că în ultimele săptămâni am văzut foarte mulți locuitori ai sectorului alergând sau desfășurând activități sportive, permise de ordonanțele militare, printre mașini, pe lângă parcuri sau în zone improvizate.

Atât timp cât ne este permisă activitatea fizică, aceasta trebuie făcută în siguranță și în proximitatea locuinței, iar în sectorul 2 avem foarte multe parcuri pregătite pentru cetățeni”, anunță Dan Cristian Popescu într-un comunicat remis Libertatea.

Dan Cristian Popescu a mai spus că ”aceste parcuri sunt de trecere”, ele urmând a facilita deplasarea locuitorilor sectorului 2 și a scurta perioada pe care aceștia o petrec pe drum, ocolind aceste parcuri mari.

”Vreau să menționez că toate locurile de joacă, terenurile de sport și foișoarele de recreere din parcuri rămân închise. Scopul meu nu este oferirea unei alternative de petrecere a timpului liber în această perioadă, ci vreau să ofer o variantă mai sigură pentru activitățile sportive și pentru scurtarea perioadei de deplasare”, a precizat viceprimarul sectorului 2.

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

Acesta a continuat: ”Locuitorii sectorului 2 trebuie să înțeleagă că restricțiile rămân, că suntem în stare de urgență și că pericolul infectării cu coronavirus nu a trecut. Toate parcurile vor avea la intrări panouri de atenționare și de informare asupra măsurilor de prevenție a răspândirii COVID-19”.

Viceprimarul Dan Cristian Popescu a luat parte sâmbătă la deschiderea Parcului Național, intrarea din str. Maior Coravu.

Parcurile aflate în administrarea Sectorului 2:

  • Parcul Tei,
  • Parcurile Plumbuita I și II,
  • Parcul Național și Aleea Belvedere,
  • Parcul Cinema Floreasca,
  • Parcul Morarilor,
  • Parcul Cosmos,
  • Parcul Creangă,
  • Parcul Obor,
  • Parcul ACR,
  • Parcul Motodrom
  • Parcul Titus Ozon
Parcuri deschise în sectorul 2 FOTO: Inquam Photos / Octav GaneaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15

Fotografii: Raed Krishan / GSP, Octav Ganea / Inquam Photos

Fotografie principală: Raed Krishan / GSP

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI