UPDATE 7:15: Rezultatele preliminare în urma numărării a 97% din procese verbale:

Partidul Socialiştilor a câștigat alegerile cu 31,47% din voturi, iar Alianța Maiei Sandu și a lui Andrei Năstase trece pe locul al doilea cu 25,90% de voturi, depășind partidul lui Plahotniuc care a adunat 24,12% de voturi. ȘOR a adunat la acest scrutin 8,50% din voturi, potrivit digi24.ro.


UPDATE: 01:30: După contabilizarea proceselor verbale din peste 51 la sută din buletinele de voturi în circumscripţia naţională, PSRM a obţinut 31,14% din voturi. PD a acumulat 26,22 la sută, iar blocul ACUM – 23,87% din opţiunile electoratului. Acestea sunt urmate de Partidul Şor, cu 9,46% din voturi.

Sub pragul electoral de 6 la sută sunt PCRM cu circa 3,88%, Partidul Nostru, cu 2,42 la sută şi PL – cu peste 1 procent.

Partidul Socialiştilor atenţionează Comisia Electorală Centrală să publice pe site-ul său numărul exact de buletine de vot procesate, şi nu procesele verbale procesate. Socialiştii cred că în acest mod este manipulată opinia publică şi susţin că partidul lor va avea un număr mai mare de voturi.

Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, Parlamentul va fi ales în baza sistemului electoral mixt, ceea ce presupune că 50 de deputaţi sunt aleşi într-o circumscripţie electorală naţională în baza listelor de candidaţi şi 51 de deputaţi în circumscripţii uninominale, din rândul candidaţilor independenţi sau a celor desemnaţi de către partidele politice. În circumscripţia electorală naţională şi-au depus liste de candidat 15 formaţiuni politice, în timp ce în circumscripţiile electorale uninominale au fost înregistraţi 321 de concurenţi electorali, potrivit Agerpres.

La scrutinul legislativ din Republica Moldova au participat 1,45 milioane de alegători din totalul celor 2,81 milioane de alegători înscrişi în listele electorale

UPDATE 23:40: Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) a obţinut cele mai multe voturi la alegerile parlamentare de duminică, potrivit datelor preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC).

După numărarea voturilor din 20% din cele 2.141 secţii de votare, PSRM a obţinut 30,76% din voturile din circumscripţia naţională, urmat de Partidul Democrat, cu 29,13%, blocul electoral ACUM, cu 19,34%, Partidul Şor cu 11,39% şi Partidul Comuniştilor din Republica Moldova cu 4,33%.

UPDATE 22:55: Misiunea Promo-LEX de observare a alegerilor parlamentare din Republica Moldova a raportat peste 500 de incidente înregistrate de către observatorii săi până la ora 19.00, informează Radio Chişinău.

Printre acestea figurează zeci de tentative sau chiar situaţii de recompense materiale sau băneşti oferite alegătorilor în perimetrul şi/sau în apropierea secţiilor de votare pentru a determina opţiunea alegătorilor; votarea nejustificată în grup; prezenţa nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta secţiei de votare; agitaţie electorală sau PR negru la intrare sau în incinta secţiei de votare; transportarea organizată a alegătorilor; fotografierea buletinelor de vot, alte încălcări ale secretului votului.

Promo-Lex va prezenta luni raportul complet privind încălcările din ziua alegerilor.

UPDATE 22:40: Preşedintele Partidului Democrat din Republica Moldova, Vlad Plahotniuc, a declarat că formaţiunea sa politică ar putea negocia cu orice alt partid reprezentat în Parlament, în vederea formării unei majorităţi.

„Partidul Democrat va continua proiectele sociale începute şi va iniţia şi altele noi. Este încă devreme să discutăm despre formula politică în care noi vom realiza aceste lucruri, dar ceea ce pot să vă asigur eu este că fiecare mandat primit de Partidul Democrat (…) va lucra pentru cetăţeni, pentru a face viaţa oamenilor noştri mai bună. Indiferent de diferenţele doctrinare dintre partidele care vor fi în Parlament, politicenii din Moldova trebuie să aibă un singur scop: să facă viaţa oamenilor noştri mai bună. Noi, cei din Partidul Democrat, nu suntem supăraţi pe nimeni, nu avem politicieni cu care nu acceptăm să discutăm, noi nu avem subiecte pe care nu vrem să le discutăm, noi nu vom pune condiţii, dar nu vom accepta nici condiţionalităţi. Noi vrem să lucrăm pentru ţară şi să facem tot ce ne-am angajat la întâlnirile noastre cu oamenii”, a afirmat Plahotniuc, conform Agerpres.

UPDATE 22:05: Liderul opoziţiei din Republica Moldova, Maia Sandu, susţine că alegerile au fost cele mai nedemocratice din istoria ţării.

Maia Sandu, co-preşedinte al blocului electoral ACUM, a declarat, după închiderea secţiilor de votare, că alegerile nu au fost nici libere, nici corecte şi că Republica Moldova se „rostogoleşte în dictatură de stil putinist”, conform Agerpres.

„Vreau să spun de la început că aceste alegeri nu au fost nici libere şi nici corecte. Au fost cele mai nedemocratice alegeri din istoria Republicii Moldova. Tot ce s-a întâmplat până la începutul campaniei electorale, în decursul campaniei electorale şi în ziua de astăzi a distorsionat rezultatul acestor alegeri. Ceea ce vedem noi este o dovadă clară că Republica Moldova se rostogoleşte în dictatură de stil putinist şi regimul Plahiotniuc-Dodon şi sateliţii lor şi alţii se fac vinovaţi de acest proces extrem de dramatic”, a afirmat Maia Sandu.

UPDATE 22:00: Partidul Liberal (PL) din Republica Moldova consideră că alegerile parlamentare au fost fraudate de regimul Plahotniuc-Dodon-Şor, chiar și înainte de scrutin, prin modificarea sistemului electoral, informează Radio Chişinău.

Președintele PL Dorin Chirtoacă a declarat, într-o conferinţă de presă, că „în timpul campaniei electorale PL a cerut excluderea PSRM, PDM şi a Partidului Şor, însă Comisia Electorala Centrala (CEC) şi-a demonstrat complicitatea cu regimul”.

Dorin Chirtoacă a acuzat fraude şi în ziua scrutinului și i-a acuzat inclusiv pe liderii Blocului electoral ACUM, care ar fi încercat să-i influenţeze pe alegători.

Chirtoacă a denunţat şi implicarea în alegeri a Rusiei prin intermediul preşedintelui Igor Dodon şi a spus ca acest plebiscit „s-a derulat sub semnul dezgustului”.

UPDATE 21:30: Alegătorii moldoveni din diaspora au lansat o petiţie online adresată autorităţilor de la Chişinău şi misiunilor de observare a scrutinului legislativ din 24 februarie pentru a semnala faptul că ar fi fost privaţi de dreptul de a vota, conform postului de televiziune tv8.md.

Potrivit petiţiei, cetăţenilor li s-a încălcat dreptul la vot prin nedeschiderea secţiilor de votare conform criteriilor prevăzute de Codul electoral. Comisia Electorală Centrală de la Chişinău a ignorat prevederile Codului electoral şi nu a deschis secţii de votare în străinătate conform criteriilor stabilite de lege, îndeosebi au fost respectate criteriile cu privire la participarea în cadrul ultimelor alegeri şi cel al înregistrării prealabile.

Cei mai mulţi alegători din diaspora moldoveană au fost indignaţi de faptul că le-a fost interzis să voteze cu paşaportul expirat. Astfel, în ciuda practicii constante de la ultimele 7 scrutine electorale şi neglijând decizia irevocabilă a Curţii Supreme de Justiţie din 28.11.2014 (dosarul nr.3ra-1646/14), Comisia Electorală Centrală a interzis votarea cu paşapoarte al căror termen de valabilitate a expirat.

UPDATE 21:20: Mai puţin de jumătate din cetăţenii cu drept de vot din Republica Moldova au participat, duminică, la alegerile parlamentare şi referendumul republican consultativ, potrivit datelor publicate de Comisia Electorală Centrală (CEC).

Prezenţa la urne în cele 2018 secţii de votare de pe teritoriul Republicii Moldova a fost, la sfârşitul procesului electoral, de 49,08%, mai scăzută faţă de scrutinul legislativ din 2014 (55,86%).

UPDATE 20:00: Blocul electoral ACUM susţine ca procesul electoral din Republica Moldova este fraudat, conform Agerpres.

Liderii Blocului, Andrei Năstase şi Maia Sandu, acuză Partidul Democrat (PDM), aflat la guvernare, dar şi pe alţi concurenţi de coruperea alegătorilor, informează duminică Radio Chişinău.

Andrei Năstase şi Maia Sandu au făcut apel la partenerii externi, în special la UE, România şi SUA, să evalueze şi să se pronunţe cu privire la situaţia alegerilor din Republica Moldova.

UPDATE 19:50: Până la ora 18.30, prezența la urne a fost de 46%, cu 5% mai puţin faţă de scrutinul legislativ din 2014. Cifrele centralizate de CEC arată că în cele 123 de secţii de votare deschise în străinătate au votat, până la aceeaşi oră, 62.000 de persoane, cea mai semnificativă prezenţă fiind la secţiile din Londra (Anglia) şi Dublin (Irlanda).

În cele două secţii de votare constituite în Transnistria au votat 35.000 de cetăţeni moldoveni cu drept de vot.

UPDATE ora 19:20: În România mii de moldoveni s-au prezentat la secțiile de votare deschise în mai multe orașe.

La sediul Consulatului General al Republicii Moldova de la Iaşi câteva sute de basarabeni s-au adfunat pentru a vota. În cursul după-amiezii aici s-au format cozi. Majoritatea celor care au votat în Iași sunt studenţi care învaţă în centrele universitare ieşene, dar şi cetăţeni moldoveni deţinători ai cetăţeniei române stabiliţi la Iaşi.

Și la Cluj-Napoca și Galați au votat câteva sute de moldoveni. Majoritatea sunt studenți care studiază în România, sau tineri care au terminat studiile și s-au stabilit aici.

În România au fost deschise 12 de secții de votare. Dintre acestea două sunt la București, unul la Ambasadă și altul la Consulat, și alte 10 în restul țării la Bacău, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Sibiu, Suceava și Timișoara.

Alte zeci de secții de votare au fost deschise în restul Europei, la multe dintre acestea fiind alegătorii stând la cozi încă de dimineață pentru a putea să voteze.

În Italia, dintre cele 29 de secții deschise în toată țara, la trei dintre ele, Milano, Modena și Perugia, este aglomerație.

Potrivit site-ului Comisiei Electorale din Republica Moldova, aglomerație este și la secțiile din Bruxelles, Tel Aviv, Frankfurt, Strasbourg, Estul Londrei și Dublin.

UPDATE ora 19:10: Un alegător moldovean recunoaște că a fost dus cu autocarul la secția de vot și că urmează să primească bani pentru acest lucru.

„Cred că de asta şi s-au îngrămădit atât de mulţi, pentru că daca n-ar fi spus că nu e o copeică, nimeni nu s-ar izghit să vină să voteze. Probabil pentru 100 de lei iată venim şi îngheţăm”, spune bărbatul în vide-ul publicat pe Facebook de Radio Europa Liberă Moldova.

Bărbatul spune că cel care i-a adus cu mașina era de la partidul Comuniștilor, dar adaugă că nu știe dacă acum este la socialiști sau comuniști. El susține că probabil atunci când va ajunge să intre să voteze i se va spune cu cine să o facă.

UPDATE ora 17:30: Sute de transnistrieni au votat, duminică, în Chișinău, după ce au fost aduși cu mașinile de peste Nistru. Președinta unei secții de votare din Capitală a declarat că peste 400 de cetățeni din regiunea transnistreană au votat în secția respectivă.

Comisia Electorală Centrală a transmis că legislația națională nu prevede anumite interdicții privind transportarea cetățenilor către secțiile de votare. Totuși, CEC scrie că aceste cazurivor fi documentate în modul corespunzător și examinate inclusiv prin prisma fenomenului de corupere a alegătorilor, scrie Unimedia.

UPDATE ora 16.15: Până la ora 16.00 peste 40% dintre alegători s-au prezentat la urne.

În Transnistria și Găgăuzia au votat 24.000 de alegători, o prezență de trei ori mai mare decât la precedentele alegeri parlamentare. Partidele din Chișinău invocă traseism electoral și vorbesc despre faptul că alegătorilor li s-au oferit bani pentru a vota.

Rata de participare este mai mare comparativ cu alegerile parlamentare din 2014, informează duminică presa de peste Prut.

În bilanțul făcut la ora 15.00, Comisia Electorală a precizat vârstnicii sunt cea mai implicată categorie în procesul electoral, în timp ce tinerii de până la 25 de ani sunt cea mai pasivă categorie de alegători. În acelaşi timp, la mijlocul zilei a crescut uşor participarea alegătorilor din categoria de vârtsă 41-55 ani (25,57%).

Preşedinta CEC, Alina Russu, a declarat că în unele secţii de votare din afara Republicii Moldova s-au format cozi. Este vorba despre secţiile de votare din Frankfurt, Bologna, Modena, Parma.

UPDATE ora 15:35: Pe rețelele de socializare a apărut o fotografie cu o urnă de vot pe care apărea stema Rusiei.

Incidentul s-a produs la secția de votare nr. 45/7, amplasată în Casă de Cultură din orașul Comrat, din Găgăuzia. Președintele secției de votare spune că urna de vot a fost adusă de la Primărie.

„Incidentul a fost soluționat. Noi am schimbat și deja totul este în regulă. Cel mai probabil, la primăriei urnele au fost încurcate”, a declarat Simion Mihailov, pentru ZdG.md.

Foto: ZdG.md

UPDATE ora 13:00: Igor Dodon a votat, duminică, la alegerile parlamentare, dar a refuzat să voteze la referendumul republican consultativ organizat în paralel. Atunci când a sosist la secție, președintele moldovean a cerut doar buletinele de vot pentru alegerea noilor parlamentari ai Republicii Moldova, nu şi buletinul pentru referendum.

„Eu am luat buletine care se referă doar la votul deputaţilor în Parlamentul Republicii Moldova pentru că consider că pe celelalte două nu este un efect direct, este un referendum consultativ şi nu va fi modificată Constituţia, dar dacă va fi de modificat Constituţia, în primul rând trebuie interzisă trecerea deputaţilor dintr-un partid în altul”, le-a declarat Dodon jurnaliștilor.

UPDATE ora 11:38: Ambasadorul Statelor Unite la Chișinău s-a înregistrat ca observator într-o secție de votare. ”Ambasadorul Dereck J. Hogan și echipele de observatori ai Ambasadei SUA din Chișinău sunt bucuroși să monitorizeze azi alegerile parlamentare pentru a încuraja alegerile libere, corecte și transparente”, se arată într-o postare a Ambasadei pe Facebook

UPDATE ora 10:40: Moldovenii din diaspora s-au adunat la secțiile de votare deschise în principalele orașe pentru a-și exprima dreptul la vot.

În Frankfurt s-au format cozi de câteva zeci de oameni care așteaptă să intre să voteze. Aceștia au postat pe rețelele de socializare fotografii cu mulțimea care stă la coadă.

În România, moldovenii nu s-au îngrămădit să iasă la urme în cursul dimineții. La ambasada din București, în două ore, au votat 93 de persoane, scrie Unimedia.

În străinătate au fost deschise 125 de secții de votare dintre care 12 în România.

UPDATE ora 10:20: Liderii politici din Republica Moldova s-au prezentat la secțiile de votare încă de la primele ore ale zilei. Președintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, președintele blocului ACUM, Andrei Năstase, sau președintele Parlamentului, Andrian Candu, și-au exprimat deja opțiunea.

Tot la primele ore au apărut și primele incidente. În localitatea Varnița, din zona transnistriană, zeci de microbuze pline cu oameni s-au prezentat la secțiile de votare. Potrivit localnicilor, primele autocare au ajuns în localitate pe la ora 6.50. Din primele informații se pare că alegătorii au fost adunați de structurile de forță transnsitrene, dar și angajații companiei Sheriff.

Martorii spun că ei au fost instruiți să voteze candidații democrați și pentru participare vor primi câte 20 de dolari. Despre acest ucru a vorbit și președintele Igor Dodon. Reprezentanții PDM nu au comentat deocamdată informațiile, scrie Unimedia.

Foto: Unimedia.info


Pentru prima dată, alegerile parlamentare se desfășoară după sistemul electoral mixt. Astfel, dintre cei 101 deputați, 50 vor fi aleși conform sistemului proporțional, iar alegătorii vor vota partidul sau blocul electoral din circumscripția națională și restul de 51 de deputați vor fi aleși potrivit sistemului electoral uninominal.

Pentru primii 50 de deputați, mandatele se distribuie proporțional în baza numărului de voturi obținute de fiecare partid sau bloc electoral care depășește pragul electoral de 6% pentru partid și 8% pentru un bloc electoral.

În cazul circumscripțiilor uninominale, candidatul/candidata cu cel mai mare număr de voturi dintr-o circumscripție va obține mandatul de deputat.

Sunt organizate 51 de circumscripții uninominale, dintre acestea 11 în Chișinău, câte două în Bălți, UTA Găgăuzia și Transnistria. Trei circumscripții au fost repartizate pentru diasporă, iar restul de 31 sunt împărțite în restul raioanelor din țară.

În circumscripții uninominale au fost înregistrați 321 de concurenți electorali, dintre care 57 de candidați la funcția de deputat sunt independenți, iar 264 reprezintă o formațiune politică.

Cei mai mulți candidați la funcția de deputat se atestă în circumscripțiile nr.50 la vest de Republica Moldova și nr.51, SUA și Canada. Cei mai puțini, 3 la număr, au fost înregistrați în circumscripția uninominală nr.4 or Rîșcani, anunță Unimedia.

La alegerile de duminică s-au înscris pe liste 15 formațiuni politice: Partidul Democrat din Moldova, blocul electoral ACUM, Partidul Comunișilor din Republica Moldova, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, Partidul ȘOR, Partidul Mișcarea Populară Antimafie, Partidul Nostru, Partidul Național Liberal, Partidul Voința Poporului, Partidul Regiunilor din Moldova, Partidul Democrația Acasă, Mișcarea Profesioniștilor „Speranța-Надежда”, Partidul Patria, Partidul Verde Ecologist și Partidul Liberal.

În aceeași zi cu alegerile parlamentare va avea loc și un referendum republican consultativ. Cetățenii vor avea posbilitatea să răspundă la două întrebări: „Sunteți pentru reducerea numărului deputaților din Parlament de la 101 la 61?” și „Sunteți pentru ca poporul să poată revoca (demite) deputații din funcție dacă nu își îndeplinesc corespunzător obligațiile lor?”.

Campania electorală a fost marcată de mai multe incidente și acuzații de tentativă de fraudare. Întrucât există suspiciuni că alegerile ar putea să fie influențate sau să nu fie complet libere, 340 de observatori internaționali din 38 de țări monitorizează scrutinul. De asemenea, recent, Facebook a desființat 168 de conturi false și 28 de pagini care ar fi încercat să influențeze alegătorii.

Sondajele de dinainte de alegerile de duminică, 24 februarie, arată că trei formațiuni politice ar intra în Parlament: Partidul Socialiştilor, Partidul Democrat şi Blocul electoral ACUM Platforma DA şi PAS.

Cel mai mare scor electoral al urma să-l obțină Partidul Socialiştilor, în jur de 43%, urmat de Partidul Democrat cu 17% şi Blocul electoral ACUM cu 14% la sută, potrivit unui sondaj al Asociaţiei Sociologilor şi Demografilor.

Președintele Igor Dodon a numit campania electorală din ultima lună drept Țuna din cele mai murdare din toată istoria Republicii Moldova”. „Se apropie de final o nouă campanie pentru alegerile Parlamentului țării noastre. Cu părere de rău, această campanie a fost una dintre cele mai murdare din toată istoria Republicii Moldova. Doar unele formațiuni politice au încercat, în mod sincer, să-i familiarizeze pe alegători cu programele lor de relansare a țării. Însă, de-a lungul campaniei, reprezentanții multor partide s-au întrecut în defăimarea oponenților politici”, a declarat Dodon sâmbătă seara, în discursul care marchează încheierea campaniei electorale.


Citește și: ANALIZĂ | Alegeri parlamentare în Republica Moldova. Contextul scrutinului de duminică


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News