Pe un segment din autostrada A3 unde viteza maximă era limitată la 80 de km/h din cauza unor lucrări, un microbuz în care se aflau români a intrat în plin în remorca unui autocamion staţionat, ce efectua reparaţii pe autostradă.
Potrivit site-ului Idowa.de, vehiculul pentru lucrări de întreţinere era oprit regulamentar în afara zonei de rulare, pe o bandă temporar închisă circulaţiei. În urma impactului, şi-au pierdut pe loc viaţa şoferul, în vârstă de 35 de ani, şi o fată de 15 ani, aflată pe unul din scaunele din faţă.

Şoferul avea viteză prea mare

Alte cinci persoane din microbuz, patru femei şi un bărbat, cu vârste cuprinse între 16 şi 45 de ani, sunt grav rănite, dar viaţa nu le este pusă în pericol. La locul accidentului au fost trimise urgent trei elicoptere, care au transportat victimele la spital.
“Răniţii sunt în stare critică, dar nu există risc vital”, a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei germane. Autostrada a fost blocată ore bune după impact, coloana de maşini formată atingând 15 kilometri.
Poliţia a precizat că pasagerii din microbuz nu erau imigranţi ilegali şi se pare că accidentul ar fi avut loc din cauză că şoferul român nu a respectat restricţiile de viteză. Ministerul Afacerilor Externe a confirmat moartea celor doi români şi precizează că ţine legătura cu autorităţile germane şi cu spitalele unde sunt internate persoanele rănite.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Știrileprotv.ro
CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Mesajul astrelor pentru zodii, 7 decembrie 2024. Racii trebuie să se desprindă de trecut
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, 7 decembrie 2024. Racii trebuie să se desprindă de trecut
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Observatornews.ro
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI