ComenteazăL-au dus într-o carceră strâmtă, cu sânge pe jos
“Aveam 19 ani, eram proaspăt căsătorit şi locuiam la Săcele. După ce am fost arestat şi bătut cu bâtele în localitatea de baştină, am fost dus la miliţia din Braşov, unde erau anchetaţi colegii mei ca în gară, claie peste grămadă. La un moment dat, câţiva am fost scoşi pe un hol şi ni s-a spus: «Gata, la cimitir cu voi!». Apoi ne-au suit în camioane şi am pornit într-o călătorie de câteva ore. Vă daţi seama cum neam simţit în tot acest timp pe drumul «spre cimitir»…
În realitate, ne-au dus la Bucureşti, unde a început altă anchetă. Nu bătaia a fost greu de îndurat, ci tortura psihică. Erau experţi în aşa ceva. Pe mine mă anchetau doi indivizi. Unul îmi dădea un teanc de poze, să mă regăsesc în ele, apoi ieşea din cameră. Intra celălalt şi mă întreba cum îndrăznesc să mă uit în documente clasificate şi mă lua la bătaie. A
poi ieşea şi intra iar primul, care mă întreba de ce nu m-am uitat pe poze aşa cum mi-a spus el şi mă lua la bătaie. Mă puneau să ţin tabloul lui Ceauşescu cu nasul pe perete. Dacă îl scăpam, luam bătaie. La un moment dat, s-au uitat unul la altul şi au spus: «Gata, nu mai avem ce să îi mai facem! Du-l să-l împuşte!».
M-au dus într-o carceră strâmtă, cu sânge pe jos, cu un luminator deasupra. Apoi au închis uşa şi au deschis un gemuleţ pe unde mă aşteptam să apară ţeava armei. După cinci minute, m-au scos şi m-au pus să scriu declaraţii. Ei puseseră sângele acolo, ca să mă terorizeze”, a rememorat Dănuţ Iacob calvarul prin care a trecut.
Mărturia unui pompier, soldat în termen: «Mă uitam după tata, să fac cumva să nu-l stropesc…»
Iată mărturia cutremurătoare a unui bărbat din judeţul Covasna, comuna Ilieni, Miklos D., cu tată maghiar şi mamă româncă: “În anul 1987 eram militar în termen, la pompieri. Prin octombrie am fost detaşat la o unitate din Braşov, eram aproape de casă, eram bucuros… În noiembrie a avut loc revolta muncitorilor de la Steagul Roşu. Au oprit munca şi au pornit în grup către centrul Braşovului. Tata lucra la întreprinderea de autocamioane. Pe noi ne-au dus cu maşinile în oraş să stropim mulţimea revoltată. Se foloseau ştuţuri scurte, de pe maşină. Un locotenent, cu pistolul în mână, ne-a ordonat să dăm drumul la apă. Mă uitam cu un ochi la pistolul ofiţerului şi cu celălalt la oamenii pe care jetul puternic îi trântea pe jos. Mă uitam după tata, să fac cumva să nu-l stropesc…” Tatăl lui Miklos a fost acolo, a fost stropit, a fost tăvălit, dar a reuşit să scape fără să fie arestat.
Uzina de autocamioane a intrat în insolvenţă
Actuala Uzină Roman Braşov a fost fabrică de armament la înfiinţare, în 1938, iar începând cu anul 1953, după naţionalizare, a fost numită Steagul Roşu şi a început să facă autocamioane.
Primul autocamion a fost produs în 1954, iar uzina a început să aibă comenzi tot mai mari. Aşa s-a ajuns ca în 1977 să aibă o producţie record de 33.000 de maşini pe an şi 26.000 de angajaţi. Celebrele modele Carpaţi, Bucegi, ROMAN sau DAC aveau mare căutare la export în Ungaria, Germania de Est, Polonia şi SUA.
Declinul uzinei a început după 1990, iar comenzile au tot scăzut. În 2004, aceasta a fost privatizată şi mii de oameni au fost concediaţi. 80% din acţiuni au fost date Asociaţiei Pro Roman Braşov, iar preşedinte al Consiliului de Administraţie a fost numit Ioan Neculaie (patronul de la FC Braşov).
Partenerii de afaceri s-au judecat cu Neculaie opt ani, iar Tribunalul Braşov le-a dat până la urmă câştig de cauză. Uzina a intrat în insolvenţă anul acesta, la cererea administratorilor, din cauza unei datorii de 90 de milioane de lei. Roman SA nu mai are comenzi, iar în ultimele zece luni a produs doar cinci camioane. La uzină mai lucrează doar 500 de oameni.