Gestul autorităților, repetat în ultimii ani cu ocazia Sărbătorilor Galațiului și cu ocazia Sfântului Andrei, arată însă că deși unele persoane sunt înregistrate fără venituri, există cazuri în care ajutoarele sunt luate cu taxiul de la punctul de ridicare.
”Sunt şi sărbătorile Galaţiului şi Sfântul Andrei şi Ziua Naţională şi am făcut în aşa fel încăt să le fie tuturor bine. Anul acesta pentru am pus în pachete și mici, pentru Ziua Națională, dar şi cozonaci pentru Sfântul Andrei. Ne-am încadrat în suma de 12 lei de persoană, zilnic”, a spus Adriana Marin, de la Cantina de Ajuor Social Galaţi.
Chiar dacă intră la categoria săraci, mulţi dintre cei care au ridicat pachete de ajutor îşi chemau taxiuri sau urcau în maşini scumpe pentru a se întoarce acasă.
Însă, vederea presei unii au abandonat varianta taxiului sau le-au spus șoferilor să oprească mașina după colț, sub privirile celor care, chiar neavând posibilități au fost nevoiți să care cu greu pachetele până la o stație de autobuz.
,,Am copii de 11, 9 şi patru ani şi jumătate. Nu ştiu ce le puneam pe masă zilele astea fără aceste alimente. Ne descurcăm greu doar cu ajutorul social, nu avem locuri de muncă. Nu de plăcere vin aici” spunea Veronica Hortigan care, însoţită de unul dintre copii, a plecat spre casă cu un mijloc de transpot în comun.