Cele două fotomodele de succes au fost duminică seară la o petrecere organizată de Garage Magazine în clubul Castel din Paris. La un moment dat, Naomi Campbell a început să o agreseze verbal pe Cara Delevingne, acuzând-o că nu o respectă pe prietena lor comună Rihanna. La scurt timp după aceea, disputa verbală dintre cele două top-modele s-a transformat într-o adevărată bătaie.Potrivit unui martor, lui Naomi i-a sărit țandăra după ce Cara a spus un cuvânt urât la adresa Rihannei. „Naomi a acuzat-o pe Cara că nu o respectă pe Rihanna şi a început să ţipe la ea. Apoi, Naomi a împins-o pe Cara, iar aceasta a împins-o la rândul ei pe Naomi”, a declarat sursa.
Disputa dintre cele două a devenit şi mai violentă, în momentul în care Cara Delevingne a început să o tragă de păr pe mult mai celebra ei colegă de breaslă. „Era o petrecere zgomotoasă şi aglomerată. Naomi spunea o serie de lucruri lipsite de sens. Au urmat o serie de îmbrânceli dezordonate. Cara nu înţelegea, pentru că de fapt ea nu are nicio problemă cu Rihanna. Cara nu voia să se implice în acea discuţie şi i-a spus lui Naomi: «Stai departe de mine!»”, a dezvăluit un alt martor care a asistat la acel incident. În ciuda acestui fapt, Naomi Campbell a uitat destul de repede confruntarea cu Cara Delevingne şi a mers la o altă petrecere, organizată în clubul Raspoutine, unde a părut că ignoră incidentul din acea seară.