Tragedie, duminică dimineață, în Bârlad, pe drumul european E 581 care tranzitează localitatea. Un tânăr de 21 de ani circula, se pare cu viteză excesivă, dinspre Tecuci spre centrul orașului, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției, a părăsit partea carosabilă și a lovit în plin un copac.
În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat peste gardul unei unități miliare. Cei doi tineri aflați în mașină au fost striviți sub greutatea acesteia, fiind scoși decedați de către echipajele de descarcerare ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui ajunse la locul accidentului. Ambii erau din Galați.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, se pare că șoferul autoturismului a pierdut controlul direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă, a acroșat un copac și apoi s-a oprit într-un monument amplasat în fața unității militare din zonă. Cauza exactă de producere a evenimentului rutier va fi stabilită odată cu finalizarea cercetărilor în dosarul penal ce va fi deschis în cauză”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Bogdan Gheorghiță.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro