Aproape zilnic auzim despre copii care dispar. Unii sunt găsiţi, pentru alţii însă viaţa ajunge la capătul drumului. Drama fetiţei din Botoşani, ucisă se pare de propria mamă, care, după ce i-a trimis pe anchetatori pe piste false, s-a sinucis, e doar una dintre poveştile cutremurătoare în care dispariţiile au finaluri tragice.
În ultimii ani, alţi patru copii au avut parte de o soartă cumplită. Poveştile lor au ţinut cu sufletul la gură o ţară întreagă, căci, iniţial, se ştia doar că au dispărut şi erau căutaţi de armate de oameni. De fiecare dată însă speranţa că vor fi găsiţi în viaţă s-a năruit în faţa unei realităţi crude: micuţiiau fost descoperiţi fără suflare.
Şi-a omorât fetiţa, apoi s-a sinucis? – Botoşani- 2009
Acum trei săptămâni, Denisa (2 ani), din comuna Cordăreni, judeţul Boto- şani, parcă intrase în pământ. Alarmate, autorităţile au început s-o caute pe copilă
A fost aruncată într-o râpă
Nici urmă de copilă însă… Mama fetiţei, Alina Suru, care atunci când Denisa a dispărut curăţa coceni, le-a povestit anchetatorilor ba că şi-a vândut odrasla, ba că a ucis-o. Apoi, tânăra de 19 ani, gravidă în cinci luni, s-a aruncat într-o fântână aflată la doi paşi de postul de poliţie, lăsând în urmă întrebări fără răspuns. În urmă cu câteva zile, nişte copii au descoperit trupul micuţei, dezbrăcat de la brâu în jos, î n t r – o râpă, la trei kilometri de casă. Legiştii au stabilit că Denisa nu a fost violată, moartea fiindu-i provocată de o rană la gât. Anchetatorii cred că cea care i-a luat viaţa copilei este chiar mama ei, mai ales că pe haine s-au găsit pete de sânge, care s-a dovedit a fi al Denisei. Arma crimei ar putea fi unealta cu care mama curăţa porumbul în ziua dispariţiei copilei.
Larisa Chelaru, tragedia care a şocat România – Iaşi – 2005
O altă poveste a unui copil dispărut, care a avut un deznodământ sfâşietor, s-a petrecut şi la Iaşi, în 2005. Larisa Geo
În aceeaşi zi, principalul suspect, Robert Ciobanu, un vecin de palier în vârstă de doar 17 ani, a fost arestat. În ianuarie 2006, legiştii au stabilit că Larisa a fost violată şi ucisă în apartamentul lui Robert. Stresat că tânărul ar putea primi o pedeapsă prea mică, Constantin Chelaru, tatăl Larisei, s-a spânzurat pe data de 14 iulie 2006. Robert Ciobanu, băiatul de 17 ani, şi-a recunoscut crima,
Vlăduţ s-a pierdut în pădure – Mânăstirea Cocoş, Tulcea – 2004
17 octombrie 2004 a fost o zi neagră pentru părinţii lui Vlăduţ Tudor, un puşti de numai cinci ani. În vizită cu părinţii la Mânăstirea Cocoş, Tulcea, băieţelul a dispărut în timp ce mama lui, Paula, îi dădea să mănânce frăţiorului mai mic, Victor.
Când a realizat că Vlăduţ nu mai e, femeia a dat alarma. Au urmat clipe de groază, în care sute de oameni ai copil peste tot. Abia în a şasea zi, trupul băieţelului a fost descoperit într-o râpă, la aproape zece kilometri de mânăstire. La autopsie a reieşit că Vlăduţ murise doar cu zece ore înainte de a fi găsit. Chiar şi azi, la cinci ani de la tragedie, deşi legiştii au spus că a murit de frig, Paula Tudor crede că fiul ei a fost luat de cineva şi dus în pădure.
I-au descoperit cadavrul după cinci luni – Hoghiz – 2006
Un alt caz cutremurător, la care au lucrat până şi trupele speciale ale poliţiei, a fost cel din Hoghiz, Braşov. Roxana Iakab (4 ani) a dispărut pe 4 noiembrie 2006. Anchetatorii au scotocit, metru cu metru, zona din apropierea casei şi au audiat peste 100 de persoane. Copila parcă intrase în pământ. Atunci, poliţiştii au luat în calcul mai multe ipoteze şi au mers pe mai multe piste.
După cinci luni de investigaţii, un puşti de prin partea locului a găsit, în anexa unei ferme, cadavrul Roxanei, descompus şi ros de şobolani. Locul în care trupul zăcuse atâta timp era la doar 500 de metri de sediul poliţiei. La doi ani de la acele tragice evenimente, Elena, mama Roxanei, a născut o fetiţă. “Îmi aminteşte de copila moartă”, spune femeia.
Scăpat din ochi de bunici – Rânca, Gorj – 2009
Anul acesta, pe 23 iulie, un alt caz cutremurător de dispariţie ţinea prima pagină în mass-media. Costea Velcev (7 ani) dispărea de sub ochii bunicilor, de la o cabană din Rânca, Gorj. Sute de oameni – poliţişti, jandarmi, voluntari – au puricat zona în căutarea băieţelului.
Chiar şi un elicopter al “Internelor”, dotat cu o cameră performantă de supraveghere, a fost trimis pentru a survola regiunea muntoasă. Toate aceste eforturi au fost, însă, în zadar. După trei săptămâni, un cioban a descoperit, la zece kilometri de locul în care copilul dispăruse, bucăţi din trupul micuţului şi resturi de hăinuţe. Cel mai probabil, fiarele înfometate îl devoraseră…