La comemorarea primului suveran al României au participat Alteţele lor Regale, Principesa moştenitoare Margareta şi Principele Radu, iar slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi condus de ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului. Ceremonia s-a încheiat cu un moment de reculegere la mormântul lui Carol I şi la cel al reginei Elisabeta. Cu o seară înainte, la Palatul Peleş din Sinaia, a avut loc un eveniment fastuos, tot cu ocazia centenarului morţii suveranului, organizat de membrii Casei Regale. Cu această ocazie, patru universităţi prestigioase care au împlinit 150 de ani de la înfiinţare au primit decoraţia regală Nihil Sine Deo, în holul de onoare al castelului. Seara s-a încheiat cu o recepţie oficială în sala de muzică şi cu un dineu în Sufrageria de Stat.

Vezi rezultate finale BEC la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro

Doar așa își va da demisia Marcel Ciolacu din funcția de premier. Cine i-ar putea lua locul la conducerea Guvernului
Viva.ro

Avertismentul lui Maurice Munteanu. Mesajul lui s-a viralizat rapid și e distribuit masiv: „Dacă asta au ales românii, mă văd nevoit să...”. Ce poze din trecutul lui Simion a publicat
Libertateapentrufemei.ro
Avertismentul lui Maurice Munteanu. Mesajul lui s-a viralizat rapid și e distribuit masiv: „Dacă asta au ales românii, mă văd nevoit să...”. Ce poze din trecutul lui Simion a publicat
Cât câștigă un cuplu de români pe un vas de croazieră pentru „o muncă de doar trei luni de zile”
Adevarul.ro
Cât câștigă un cuplu de români pe un vas de croazieră pentru „o muncă de doar trei luni de zile”
Cum arată acum Maya, fiica pe care Antonia o are din căsătoria cu Vincenzo Castellano. Adolescenta a împlinit recent 16 ani și a obținut permisul de conducere. VIDEO
Elle.ro

Toți au așteptat reacția lui, însă la un așa anunț nu se aștepta nimeni! Ilie Bolojan trage un semnal de alarmă: „Este o dovadă clară că România...”

"Va fi rău!" Economiştii anunţă că statul ar putea rămâne fără bani pentru pensii, în funcţie de votul din turul II
Observatornews.ro
"Va fi rău!" Economiştii anunţă că statul ar putea rămâne fără bani pentru pensii, în funcţie de votul din turul II
Horoscop 6 mai 2025. Taurii au ocazia să-și protejeze liniștea refuzând să intre în jocul unor persoane cărora nu le pasă de corectitudine
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI