Mama care și-a aruncat gemenele nou-născute în wc la începutul lunii octombrie 2015, deși acestea s-au născut vii, omorându-le, practic, prin asfixie mecanică, și-a aflat sentința. Ea va trebuit să stea 18 ani în închisoare, conform deciziei instanței de fond, care nu este definitivă.
„Respinge ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de ucidere ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă, (…), formulată de inculpată prin apărător ales. Respinge, ca nefondată cererea formulată de Reprezentantul Parchetului de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de omor (…) sau vătămarea fătului (…). Condamnă pe inculpata NĂSTASĂ MARGARETA la o pedeapsă de 18 (optsprezece) ani închisoare (…) pentru infracţiunea de omor calificat săvârșit asupra unui membru al familiei (…) menţine măsura controlului judiciar dispusă față de inculpata prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea (…) dispune prelevarea probelor biologice de la inculpată în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. (…) obligă pe inculpată să plătească statului suma de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 29.06.2016“, este decizia judecătorilor de la Tribunalul Vrancea.
Femeia de 39 de ani a ajuns în atenția polițiștilor, după ce a fost adusă la Spitalul Județean de Urgență din Focșani, de la cel din Adjud, ea spunându-le cadrelor medicale că a suferit un avort. La Focșani, medicii au constatat că femeia născuse de curând, motiv pentru care au întrebat-o de copil, notează Monitorul de Vrancea. Ea a spus că nu a născut niciun copil, dar evident că nu a fost crezută. Doctorii au sesizat imediat poliția, iar în urma verificărilor s-a stabilit că femeia a născut acasă, iar trupurile neînsuflețite ale fetițelor erau în WC-ul din curte, de unde au și fost scoase.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro