S-au afișat rezultatele finale la Bacalaureat. Ce s-a schimbat după contestații


Peste numai o lună, Clujul se va umple de oameni veniți din toate colțurile țării, dar și din afara României, pentru a participa la cea de-a treia ediție a Festivalului Untold, care are loc în perioada 3-6 august. Pentru cei care nu și-au făcut rezervări din timp, o mare problemă va fi cazarea. În această perioadă, cu greu mai găsești locuri disponibile pentru cele patru zile de festival.

Bogdan Ciucian, consultant în turism, spune că prețurile sunt mari pentru această perioadă. „Cine și-a căutat și a rezolvat de anul trecut a reușit să găsească o cameră la 60-80 de euro/noapte. Peste 50% din turiști caută un loc unde să doarmă efectiv, pentru că festivalul se încheie în jurul orei 6 dimineața”, spune Ciucian.

Nu numai românii vin în august la Untold 2017, ci și străinii. Cei mai grijulii și-au rezervat și ei încă de anul trecut camere la hotelurile unde se pot reface după o noapte de distracție. „Suntem deja ocupați la capacitate maximă. Clienții sunt atât din România, cât și din străinătate. Avem oaspeți care vin special pentru perioada aceasta a anului. S-au obișnuit cu noi, vin de la prima ediție, de la an la an vor să revină”, a declarat Dafina Suciu, marketing manager.

Cei care vin în august la Untold și-au închiriat și apartamente, și vile. Preţurile pornesc de la câteva sute de euro și urcă până la câteva mii. „Untold a creat un fenomen la noi, la Cluj. Așadar, proprietarii, persoane fizice și nu numai, beneficiază de un bonus financiar, ridicând prețurile în perioada asta”, a spus Răzvan Suciu, agent imobiliar.

Şi campusurile universitare se animă pe perioada festivalului. Sunt disponibile 1.300 de locuri în cămine, plus alte 3.000 de locuri în campingul amenajat special de organizatori.


Citește și: Cine sunt pensionarii de lux ai României. Câștigă 10.000 de lei pe lună!


155.000 de oameni s-au distrat la Neversea weekendul trecut

Festivalul Neversea, care a avut loc weekendul trecut pe plaja Modern din Constanța, a deschis sezonul festivalurilor care se desfășoară vara aceasta în România. 155.000 de tineri au dansat și s-au distrat în cele trei zile ale festivalului.

Cea de-a treia zi a Neversea i-a adus pe scenă pe Dua Lipa și Jason Derulo, care au cântat pentru prima oară în România. „Sunt pentru prima dată în România și mi se pare uluitor cu câtă căldură am fost primit, iar publicul a fost incredibil. M-am simțit extraordinar pe scena Festivalului Neversea și am rămas plăcut surprins de numărul mare de fani pe care îi am în România și le promit că mă voi reîntoarce aici, de ce nu, poate la a doua ediție”, a declarat, imediat după show, Jason Derulo.

Peste 53.000 de festivalieri au dansat pe plajă și în cea de-a treia zi a festivalului de la malul mării.

În cele trei zile de festival, paramedicii și voluntarii ISU au avut de muncit, pentru că sute de oameni au avut nevoie de asistență medicală în timpul concertelor.

Potrivit IGSU, în fiecare zi a Festivalului Neversea, peste 110 pompieri, paramedici şi voluntari au fost în gardă, iar la locul evenimentului au fost montate şi două spitale mobile, unde erau transportate, inclusiv cu şenilata, persoanele care acuzau diferite afecţiuni. Paramedicii și voluntarii ISU au acordat asistență medicală pentru 567 de persoane, iar pentru 12 dintre acestea a fost asigurat transportul la spital, transmite Mediafax. Nici pompierii nu au stat liniștiți în cele trei zile. Aceștia au aplicat amenzi de peste 70.000 de lei, în urma sutelor de nereguli descoperite la unități de cazare, baruri, cluburi etc., potrivit Mediafax.

Urmează Electric Castle

Între 12 și 14 iulie are loc a cincea ediție a Festivalului Electric Castle, care se desfășoară pe domeniile Castelului Banffy.

Pentru a ușura drumul celor care participă la concerte, CFR Călători pune la dispoziție, în perioada 11/12 – 17 iulie 2017, trenuri InterRegio, care vor avea o oprire suplimentară, la Bonțida, potrivit dejeanul.ro. Un bilet de tren pentru un adult de la București Nord la Bonțida cu tren InterRegio, clasa a 2-a, este 100,90 de lei, iar pentru un elev este de 50,45 de lei. Pe distanța Cluj-Napoca – Bonțida, un bilet pentru un adult la tren Regio este de 4,40 de lei.

Din Cluj, festivalierii au la dispoziție autocarele Electric Castle, care pleacă de la Sala Sporturilor „Horia Demian” și vor avea o stație suplimentară și la Iulius Mall. Biletele se pot cumpăra din stație sau direct din autocar folosind brățara de festival, la prețul de 10 lei/drum, informează napocanews.ro.

Pentru cei care vin în Cluj-Napoca cu avionul, este disponibil serviciul transfer.ro, care le asigură transportul până la festival, dacă își fac o rezervare în prealabil.

În cazul celor care vin la festival cu mașinile personale, aceștia au la dispoziție un drum special prin Răscruci și două parcări special amenajate, cu o capacitate totală de 4.000 de locuri.

Video: Știrile TVR


Citește și: EXCLUSIV/ Monica Anghel a ajuns pe masa de operație! Ce diagnostic i-au pus medicii


Urmărește-ne pe Google News