Polițiștii au fost alertați că un localnic a fost găsit spânzurat de un nuc în cimitirul din localitatea Galații Bistriței.

S-a sinucis în cimitir de un nuc, fără să dea nimic de bănuit

Gestul extrem a șocat-o pe soția bărbatului, în vârstă de 67 de ani. Femeia nu înțelege ce l-ar fi determinat pe soțul său să-și pună capăt zilelor. Nu era bolnav și nici n-avea vreo problemă care să-i provoace gânduri negre.

După ce a ajuns acasă de la școală, femeia spune că și-a căutat soțul mai bine de jumătate de oră. Apoi a găsit un bilet cu mesajul „Sunt plecat sus la nuc”. Speriată, soția a cerut ajutorul unui nepot și împreună au mers la vechiul cimitir din spatele gospodăriei. Acolo, au avut parte de-o imagine de coșmar, după ce l-au văzut pe bărbat spânzurat de un nuc.

 „Am fost prieten foarte bun cu el. Niciodată nu mi-a spus nimic. El era cumsecade. Pentru mine comportamentul lui era de om normal. Nu m-am așteptat niciodată. Niciodată nu mi s-a plâns de nimic. Nu știm ce l-a determinat. Toată lumea a rămas tâmpită, omul ăsta avea tot ce voia”, a declarat primarul comunei Galații Bistriței, Vasile Găurean.

Înainte de a-și curma viața, Vlad Dumitru a pregătit 3 bilete de adio, unul pentru soție, iar alte două pentru copiii săi. Scria că își cere scuze pentru gestul făcut și oferea indicații despre ce să se întâmple cu bunurile sale. Totodată, în scrisoarea de adio care se întindea pe patru pagini îi cerea fiicei sale să învețe bine și să nu umble cu băieți.

Din spusele localnicilor, cel care s-a sinucis deținea moara din sat. Era considerat un om realizat deoarece era căsătorit și avea trei copii, o fată de 15 ani și doi băieți care locuiesc în Statele Unite. De altfel, și bărbatul a locuit o perioadă în America, dar a decis să se întoarcă în comuna natală și să investească banii agonisiți peste ocean.

Întors în comuna natală, acesta s-a recăsătorit cu o învățătoare din Galații Bistriței, cu care are o fiică de 15 ani.

Din primele indicii, anchetatorii cred că sinuciderea ar fi fost plănuită cu mai mult timp înainte.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News