Marele muzician a fost impresioant de tragedia prin care au trecut, fără voia lor, toți acei tineri frumoși care au fost la concertul trupei rock ”Goodbye to Gravity” în noaptea de 30 octombrie, când s-a produs incendiul care a mutilat peste o sută de tineri și a ucis alți 64.

Întâlnirea dintre victimele incendiului și Andrei Rieu a avut loc astăzi, la un hotel din centru Capitalei, în cadrul unei Gale Caritabile. Violonistul a declarat că nu a putut rămâne indiferent la nenorocirea care s-a abătut asupra acelor tineri și a familiilor acestora, și a decis să le doneze întreg profitul obținut din vânzarea DVD-ului ”Andre Rieu live în București.

”Anul trecut am avut șapte concerte în România, iar publicul a fost fantastic de fiecare dată. Poporul român a devenit prietenul meu, iar atunci când ai prieteni trebuie să îi ajuți. Asta am făcut și sper să îmi urmeze și alte persoane exemplul. Toți cei care vor cumpăra DVD trebuie să știe că banii obținuți se vor duce către victimele din Colectiv”, a declarat Andre Rieu.

Răniții mai au încă nevoie de operații și tratament

O parte dintre victimele incendiului prezente la gala caritabilă au povestit prin ce au trecut în cele cinci luni de la tragedie, cum au rezistat și ce mai au de făcut de acum înainte. Majoritatea au încă nevoie de tratament, operații, ședințe cu psihologi și foarte multă răbdare.

Mariana Oprea (foto) este una dintre persoanele care a stat o perioadă destul de lungă prin spitale. După prima săptămână petrecută în spitalul Militar, a fost transferată la o clinică din Anglia unde a stat aproximativ trei luni, apoi s-a întors la unitatea spitalicească din Capitală unde a fost nevoită să-și mai petreacă încă o lună. ”Pentru mulți dintre noi tratamentele sunt pe termen lung, aproximativ doi ani. Așadar acești bănuți sunt foarte bine veniți. Eu una încă nu pot face lucruri normale singură, tot timpul am nevoie de ajutor din cauza mâinilor. Aștept cu nerăbdare următoarele intervenții și protezarea pentru a intra în activitățile normale. Personal, eu mai am nevoie de multe operații la nivelul mâinilor, gâtului, operații estetice…”, ne-a declarat Mariana.

Cristian Răducanu (foto), o altă victimă a incendiului din Colectiv, s-a întors în țară pe 1 aprilie. ”Am stat aproape cinci luni în spital, zece zile la noi, la Spitalul Militar și restul la o unitate din Anglia. A fost destul de greu pentru că nu puteam face mare lucru, stăteam într-o cameră sterilă, singur, în majoritatea timpului… Am avut nevoie de ajutor și încă mai avem. Sunt lucruri minore pe care le observi doar când îți reiei viața normală și constați că nimic nu mai e așa cum era. Eu după două luni petrecute numai în pat, am leșinat atunci când mi s-a permis să mă ridic și am realizat că nu mai pot să merg. Am luat-o, practic, de la început ”, spune bărbatul de 40 de ani.

Câțiva dintre răniții din Colectiv, prezenți la evenimentul caritabil de astăzi, se declară indignați de decizia fostului primar Piedone de a candida, din nou, pentru funcția de primar al sectorului 4. ”Mi se pare stupid. Dar, având în vedere ce se întâmplă pe aici și că oamenii pot fi ușor manipulați nu mi s-ar părea ceva ieșit din comun să aibă susținere pentru că bănuiesc că nu a făcut totul de unul singur… doar a reușit să strângă un număr de semnături”, punctează Alex Plângu.

Înainte de a pleca, Andre Rieu, s-a fotografiat alături de o parte dintre persoanele rănite în incendiul din Colectiv, venite la eveniment să-i mulțumească și să-i strângă mâna violonistului pentru gestul său frumos.

foto: Dumitru Angelescu

 
 

Urmărește-ne pe Google News