Să-i dăm lui Gabriel şansa la viaţă! Un băiat de 6 ani, lovit de o maşină, ar putea fi salvat printr-o operaţie în Italia

Nimeni nu poate şti dacă sau ce visează Gabriel, “prizonier” într-o stare vegetativă, dar care poate respira singur, încă din 1 iunie, atunci când a fost lovit de tabla rece şi indiferentă a unei maşini.
Poate că undeva, acolo, prin abisul situaţiei în care se află, îi apare şoseaua Huşi-Albiţa, ce trece prin faţa casei în care se bucura de copilărie până în acea zi. O traversase de zeci, de sute de ori până atunci, mereu ghidat de părinţii lui, ce-l sfătuiau cum să se asigure, cum să privească şi în stânga şi în dreapta, iar dacă vedea vreo maşină apropiindu- se, s-o lase să treacă. Poate că vede acea şosea şi caută din priviri ceva ce nu există pe toată întinderea drumului ce îi străbate comuna: o trecere pentru pietoni. Sau poate îşi imaginează cum arată marea, marea pe care n-a apucat s-o vadă niciodată.
“Chiar mă rugase cu puţină vreme înainte de a se întâmpla nenorocirea să nu-i iau nici un cadou de ziua lui, ce era în august. «Doar du-mă la mare, te rog!», mi-a zis. Dar uite că n-am mai apucat să-i fac bucuria asta”, spune tatăl, altfel bărbat puternic, dar copleşit acum de lacrimile unei dureri de nedescris. Ar plânge fără oprire, dar ştie că trebuie să fie puternic pentru Gabriel, să lupte cu toate forţele pentru viaţa singurului lor copil, al lui şi al soţiei, care a privit neputincioasă toată tragedia.
“Un copil aşa de bun, de inteligent, nu era zi să nu ne surprindă cu ceva nou, ce aflase el, auzise el, învăţase el pe undeva. Când i s-a stricat bicicleta a şi zis: «Tati, dacă tu nu ai timp, cred c-o s-o repar eu». Ambiţios, curios despre orice, îi plăcea şi să se bălăcească în apă, dar şi să descopere lumea calculatoarelor. Şi, ca orice copil ce mai bătea mingea pe maidan, voia să fie fotbalist. La Steaua, nu oriunde”, îşi continuă tatăl povestea despre Gabriel, cu voce gâtuită şi privirea pierdută parcă spre un orizont unde tot speră să-şi vadă fiul sănătos, vesel şi zburdalnic, exact cum era până în acea zi. Impactul cu maşina i-a produs un traumatism cranio-cerebral, diagnosticul de la ora actuală fiind de hemoragie subdurală rezultată în urma acelui traumatism.
Totuşi, Gabriel poate respira singur, neajutat de aparate, poate înghiţi lichidele din seringa cu care mai e hrănit, chiar mai mişcă uneori mânuţele şi picioarele, dar, spun medicii, acelea sunt mai degrabă gesturi involuntare, nu conştiente.
Dar încă există şanse pentru Gabriel. Atâta doar că – iar tatăl nu înţelege motivele acestei atitudini – doctorii din România ba spun că nu poate fi operat, ba spun că poate fi, dar fără să o facă şi concret. Iar timpul a trecut deja cu lunile, irosind destul din şansele copilului. În schimb, chirurgii de la Clinica Meyer din Florenţa, Italia, după ce au văzut analizele şi radiografiile, au concluzionat scurt şi rapid: “Veniţi aici cât de repede e posibil! Îl putem opera!”.
Însă, fireşte, şansa aceea la operaţie costă bani. Prea mulţi – 15.000 de euro – pentru posibilităţile părinţilor. De aceea – deşi nu şi-ar fi dorit asta niciodată, oricum, nu la modul acesta – au nevoie de generozitatea şi solidaritatea altor oameni.
Au nevoie acum, nu peste un an, nu în altă viaţă! Pentru ca Gabriel să mai aibă şansa de a deschide conştient ochii. Să-şi mai vadă părinţii, să-şi mai vadă câmpul pe care bătea mingea. Şi să vadă, în sfârşit, marea…

Recomandări

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Trimite ACUM un sms la 8828 cu textul GABI şi donează 2 EURO (Banii se reţin o singură dată)

Urmărește-ne pe Google News