S-a scurs aproape o saptamana de la oribila crima careia i-a cazut victima Gabriel. O saptamana de cosmar inceputa pentru familie cu speranta ca Itau, cum era alintat copilul, este in viata si ca totul este doar o ratacire de moment. Vestea ca fiul a murit a cazut ca un trasnet. Mesajul lugubru, inspaimantator pentru orice om cu ratiune, l-a primit Nicu, tatal lui Itau. Pana cand nu l-a vazut mort, intins pe o masa rece de la Morga, nu a acceptat realitatea cruda. Cu ce gresise copilul, ca sa plateasca un asemenea pret? Nu exista un raspuns rational.
Despartiti din 1998, Nicu si Virginica, parintii lui Itau, traiesc acum aceeasi viata amara, lovita de blestem. Femeia s-a mutat din nou, chiar daca temporar, alaturi de fostul sot, in subsolul sordid, igrasios si rece al unei cladiri vechi din Capitala, acolo unde au trait ani buni. isi plang copilul pierdut si spera macar ca asasinul sa fie prins inainte de a mai ucide pe cineva. Moartea lui Itau a facut ca gandul razbunarii sa le incolteasca in minte si suflete. „Sa fie chinuit ca baiatul meu, sa-i smulga degetele si sa-l omoare!”.
Deocamdata, Politia nu are nimic nou. Ancheta stagneaza. Criminalul nu a fost prins si nici nu s-a ajuns la masina pe care acesta a folosit-o. Exista un cerc de suspecti, multi din ei clienti fideli ai barurilor si salilor unde se practica jocuri de noroc.

 
 

Urmărește-ne pe Google News