Șirul poveștilor cutremurătoare prezentată de vicepreședinta Comisiei de anchetă privind soarta copiilor dispăruți, Adriana Săftoiu, continuă cu noi povești cutremurătoare.
“«Dacă mâine mor, as vrea să știu ce s-a întâmplat cu copilul meu, să știu dacă l-au omorât şi măcar să îi aprind o lumânare», asta a fost declaraţia unei mame, prezentă astăzi (joi, n.red.) la Comisia pentru copii dispăruți. Copilul ei a dispărut în 1996. Nici astăzi nu știe ce s-a întâmplat cu băiatul ei, timp în care a vândut aproape tot, ca să aibă bani de avocați, de detectivi, orice ca să îşi găsească copilul”, relatează Adriana Săftoiu.
În perioada aprilie 2018-mai 2019, peste 5000 de copii ar fi dispărut de acasă, potrivit datelor prezentate de organizația Salvați Copiii.
Postarea deputatei PNL e plină de astfel de mărturii:
“Mama unei adolescente de 16 ani, dispărută fără urmă din 2013, vrea același lucru: «Să imi spună unde a dus-o, dacă a omorât-o, măcar să îi pot face o pomană». Dovezile de pe camera de supraveghere de la şcoală îl arată pe cel care a luat-o, dar nu şi ce s-a întâmplat ulterior. Iar dacă nu s-au găsit alte dovezi ale unei posibile crime, cazul e ca încheiat, respectivul – liber si astăzi.”
O altă poveste, o altă dramă: “Tatăl își caută fata de 20 de ani. Plimbați între instituțiile statului, părinții fie află că ar fi murit, fie că ar fi plecat cu un Făt Frumos şi las că vine ea. După 20 de ani, aceşti părinți sunt “încurajați” să astepte, că apar ele.”
În tot acest timp, familiile au privit cu speranță spre autorități. Care, în aceste cazuri, nu au reușit să facă nimic. “Toți ne-au spus că nu își pun speranțe în instituțiile statului. Asta pentru că de ani de zile se plimbă între ele. Depun în continuare sesizări, stau pe la ușile Poliției, Parchetelor, poate-poate cineva îi ia în serios. Dorul de copiii lor si credința îi fac să nu renunțe să spere că vor afla până la urmă ce s-a întâmplat”, adauga deputata PNL.
foto: 123rf.com
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro