Patru luni de filaj, zeci de casete audio cu înregistrările convorbirilor dintre mafioţi, alte zeci cu înregistrările video făcute chiar şi din elicopter, în care se pot vedea cisternele care transportau noaptea ţiţei furat din conductele care trec prin trei judeţe – Prahova, Ilfov şi Călăraşi -, dezvăluirile unor martori care şi-au riscat viaţa lucrând sub acoperire alături de infractori. Nimic din toate aceste probe nu au contat pentru judecătorii Curţii de Apel Bucureşti. Aceştia, la sfârşitul lunii ianuarie, au găsit de cuviinţă să-i lase în libertate pe membrii bandei benzinarilor, care au dat cea mai mare lovitură din România ultimelor două decenii. Tâlhari, hoţi, violatori sau cuţitari, 19 borfaşi deosebit de violenţi, strâns uniţi în jurul a trei lideri care plănuiau fiecare mişcare a reţelei, sunt acum, bine mersi, la casele lor, după numai o lună şi ceva de arest. Nu sunt pericol social, şi-or fi zis în barbă magistraţii, ignorând cu bună ştiinţă că mafioţii pe care i-au scos din puşcărie – unii chiar cu peste o mie de zile rest de pedeapsă pentru alte condamnări – sunt în stare de orice. Chiar să plănuiască pedepsirea cruntă a unui procuror. A celui care, la vemea respectivă, coordona ancheta care i-a deconspirat.
Dovada planului diabolic este o convorbire telefonică dintre Ion Dinu, zis Kiki, liderul grupării benzinarilor, şi unul dintre acoliţii lui, pe care Libertatea v-o prezintă în exculsivitate. Supăraţi că afacerea de o sută de mii de euro pe noapte obţinuţi din furtul de combustibil s-ar putea duce pe apa sâmbetei, cei doi au decis să-i aplice o corecţie zdravănă magistratului. De la înjurături cu trimitere directă la familia şi copiii acestuia la ameninţări rostite voalat, chipurile ştiind că discuţia le e ascultată, în care lasă să se înţeleagă că vor să-l bată cu o rangă pe procuror şi apoi să-l acopere cu pământ, mafioţii au spus-o până la urmă pe şleau că atunci când îşi vor termina anumite treburi îl vor prinde pe omul care, normal, voia să-i bage la zdup, şi-l vor bate crunt. Nimic din ce şi-au propus liderii infractorilor care au devalizat conductele de ţiţei nu s-a întâmplat. Pe fir au intrat ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, SRI-ul şi serviciul de informaţii al “Internelor”, care le-au zădărnicit planurile de răzbunare gândite în cel mai pur stil mafiot.
Pasaje din convorbirea purtată de mafioţii care plănuiau să-l bată pe procuror. Înregistrarea a fost făcută în luna septembrie, anul trecut.
Kiki: Ia zi, mă! (…)
Acolit: Bă! Deci mai bine făceam o delapidare cu ranga, cu … (n.r. – numele procurorului de caz), şi acopeream cu pământ.
Kiki: Aaa! He-he-he!
Acolit: Prejudiciul acoperit cu pământ. Băga-mi-aş p… în morţii lui…
Acolit: (…) Păi, domnul procuror… (n.r. – numele procurorului de caz) s-a jurat că mă bagă la puşcărie. Ăsta e procuror? Că aşa a zis!
Kiki: Lasă-l, bă, că am eu alifie. (…) Eu am alifie şi pentru el (…) şi îl arunc eu în luptă.
Acolit: Băga-mi-aş p… în naţia lui şi în morţii lui!
Acolit: Ăsta nu tebuie lăsat! Băga-mi-aş p… în morţii lui şi în naţia lui!
Kiki: Pe mine mă ţine şi, dacă te ţine, după ce terminăm cu asta, să-l prindem faţă-n faţă, şi să-i f… o mamă de bătaie amândoi!
Acolit: Băga-mi-aş p… în morţii lui şi în copiii lui, şi în familia lui! Poate m-o auzi!
Kiki: Păi, da!
Acolit: Băga-mi-aş p… în copilaşii lui!
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!