Peste 5.000 de turişti germani vor veni în acest an în România special pentru a vedea urşi şi lupi în mediul lor natural, potrivit oficialilor din turismul românesc. Acest tip de sejururi a fost promovat la târgul internaţional de turism care se desfăşoară la Stuttgart în perioada 17-25 ianuarie.
„Standul României la târgul de la Stuttgart a fost vizitat până acum de peste 150.000 de persoane, iar interesul cel mai mare a fost pentru Transilvania şi Delta Dunării, în mod special pentru turismul activ şi turismul în natură. Un segment care a suscitat interes în acest an este observarea de mamifere mari în natură, respectiv urs şi lup, programe pentru care există deja câteva mii de cereri concrete”, a declarat potrivit Mediafax, Adina Secară, directorul Biroului de Informare şi Promovare Turistică a României în Germania. Ea a spus că dacă în anii trecuţi doar câteva sute de germani ajungeau anual pentru observarea animalelor mari, promovarea făcută la târg pentru acest segment va atrage peste 5.000 de turişti în acest an. Programele sunt dezvoltate de agenţiile de turism, în parteneriat cu ocoalele silvice. „Pentru observarea de animale mari, turiştii vin în special în zonele Piatra Craiului şi Zărneşti. Cei de la ocoalele silvice le dau zilnic de mâncare urşilor în acelaşi loc şi la aceeaşi oră, o delicatesă pentru ei fiind porumbul cu zahăr. Cu o oră înainte de hrănirea animalelor, turiştii sunt urcaţi în foişoare. Eu am văzut într-o singură oră 16 urşi”, a afirmat Adina Secară. Observarea lupilor este o activitate mai anevoioasă, pentru care turistul trebuie să aloce câteva zile.

 
 

Urmărește-ne pe Google News