Părintele a transmis mesajul atât verbal, cât și în limbajul mimico-gestual:
„Iubiții mei, și anul acesta Domnul nostru Iisus Hristos vine cu aceeași dragoste ca să primească păcatele fiecăruia dintre noi. Este momentul ca fiecare dintre noi să ne oprim puțin din alergările noastre, să-L privim pe Hristos și să-I spunem: «Doamne, și pe mine, care am uitat de iubirea Ta, de jertfa pe care Tu ai dăruit-o pentru mine pe cruce, ajută-mă să pot să lepăd greutatea păcatelor mele. Te rog, dăruiește-mi din nou văzul acela frumos prin care eu să Te privesc pe Tine ca domn și stăpân al vieții mele și prin aceasta să pot, atunci când în noaptea de Înviere vei veni în mijlocul nostru, să pot și eu să spun, cu lacrimi în ochi, Hristos a Înviat! Și să pot să simt cu adevărat cum Tu, Domnul și stăpânul vieții mele, ai primit asupra Ta toate greșelile mele». Hristos a Înviat!”, a transmis .
Mirel Ilie este de 22 de ani preot militar la Corpul de Control și inspecție al Ministerului Apărării, iar de când a îmbrăcat prima dată haina preoțească a slujit pe rând la Penitenciarul Rahova, la casa de bolnavi de SIDA din Vidra, la azilul de bătrâni din Ciolpani, iar din 2013 se află în mijlocul comunității de surdo-muți din București. La biserica Parc Rahova 1 ține toate slujbele în limbajul semnelor.
Anul acesta va traduce slujba de Înviere în uniforma militară, live, pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării.