Actuala guvernare a ”copt” o lege dură prin care se va suprataxa absolut tot. De la banala sticlă cu bere din rafturi, la nisip, pietriş sau lemn, şi până la tot ce înseamnă resurse naturale, mai puţin gaze. Nici animalele domestice din curţile oamenilor nu vor scăpa de supraimpozitarea prinsă în legea ce mai trebuie să primeaască doar votul deputaţilor pentru a fi aplicată. Măsura financiară, ce se vrea a fi o soluţie de creştere economică în viziunea actualei puteri, nu este pe placul senatorului Haralambie Vochiţoiu, liderul grupului PP-DD, care, în plenul parlamentului a criticat dur  decizia ca pe umerii românilor să fie puse tot mai multe biruri.
În numele măsurilor de salvare a economiei, românii, şi aşa chinuiţi de criză, vor fi impozitaţi la ”sânge”. Terenurile, indiferent dacă sunt cultivate sau nu, animalele domestice din gospodărie – care vor fi numărate, probabil, într-un soi de recensământ -,  şi resursele naturale (cărbune superior şi inferior, exploatările forestiere, minereurile feroase şi neferoase), nimic nu va scăpa de suprataxarea gândită de guvernul condus de premierul Victor Ponta. ”S-au adus 104 modificări respectivelor legi. Asta înseamnă noi şi grele biruri pe umerii românilor. De la IMM-uri până la agricultori, toţi vor avea obligaţia să bage adânc mâna în buzunar şi să-şi plătească taxele înrobitoare. Nici animele din gospodării nu vor scăpa de impozitare. Oamenii vor trebui să declare toate orătăniile din bătătură…Găini, vaci, cai, cocoşi, iepuri, curci…Scapă doar porumbeii care au fost iertaţi de impozit…Banii strânşi nu vor rămâne în vistieria comunităţilor locale, ci se vor duce direct în punga Guvernului, la Ministerul de Finanţe”, ne-a declarat în exclusivitate senatorul PP-DD Haralambie Vochiţoiu.
Chiar în ziua în care legile au primit votul favorabil al senatorilor, liderul grupului PP-DD a criticat în termeni duri politica economică pe care guvernul Ponta o duce. ”Încă o taxă. Guvernul Ponta mai vine cu o taxă, soluţie pentru creşterea economică. Acest act normativ duce la faliment aproape toţi agenţii economici din România, înseamnă faliment pentru minele din Valea Jiului. Din păcate, guvernul Ponta ne aduce în fiecare zi legi de supraimpozitare. Nu este o metodă de guvernare să pui o taxă în plus sau să creşti taxele…Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar poate unii colegi nici nu ştiu ce au votat…Aţi câştigat alegerile promiţând altceva decât taxe şi impozite în plus”, a spus senatorul Vochiţoiu de la tribuna parlamentului.
Vă prezentăm integral cele două luări de poziţie ale senatorului Haralambie Vochiţoiu, liderul grupului PP-DD, în care măsura supraimpozitării gândită de guvernul Ponta este criticată în termeni duri.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Știrileprotv.ro
Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Viva.ro
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Silviu Prigoană a murit, dar NU s-a înecat cu mâncare! Ce s-a întâmplat, de fapt. Dezvăluiri terifiante de la Bran – UPDATE
FANATIK.RO
Silviu Prigoană a murit, dar NU s-a înecat cu mâncare! Ce s-a întâmplat, de fapt. Dezvăluiri terifiante de la Bran – UPDATE
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
GSP.RO
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Elle.ro
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Unica.ro
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Observatornews.ro
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate
HOROSCOP
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI