O astfel de fiinţă, dacă o putem numi aşa, nu mai trebuie să respire vreodată aerul libertăţii. Asistenta maternală din Bistriţa-Năsăud, care a torturat cu bestialitate şi a ucis un băieţel de numai patru ani pe care-l avea în grijă, merită să putrezească în închisoare. Libertatea cere puşcărie pe viaţă pentru Marcela Făgărăşan (39 de ani), bestia care i-a refuzat, în cel mai barbar mod cu puţinţă, dreptul la viaţă micuţului Lucian.
Imaginile de acum aproape trei luni, cu trupul băieţelului care, săptămâni la rând, fusese ars cu ţigara, bătut cu lingura de lemn peste cap şi peste picioare şi chiar tăiat cu foarfeca, dacă nu asculta de ordinele „dictatoarei”, au făcut înconjurul ţării.
Va fi judecată pentru omor calificat
Cruzimile la care fusese supus Lucian i-au îngrozit până şi pe anchetatori, oameni cu ani mulţi de experienţă în spate. Iniţial, „bestia din Bistriţa” a fost arestată pentru omor deosebit de grav, lucru care ar fi însemnat că aceasta va înfunda puşcăria pentru tot restul vieţii. O sentinţă firească în cazul femeii care s-a dedat la asemenea barbarii.
Acum însă, după finalizarea anchetei, procurorul a decis schimbarea încadrării juridice în omor calificat, hotărâre ce îi dă speranţe Marcelei Făgărăşan că va putea părăsi celula arestului în 30 de ani. Or, pentru ca astfel de evenimente, de genul celui de la Bistriţa să rămână doar scenarii de film, este nevoie de pedepse aspre. Iar pentru Marcela Făgărăşan aceasta e închisoarea pe viaţă.
Drogat cu medicamente şi forţat să bea alcool
Legiştii bistriţeni au descoperit, în urma autopsiei cadavrului, că micuţul Lucian Rostaş avea o alcoolemie în sânge de unu la mie. Copilul fusese drogat cu medicamente în perioada în care a fost maltratat, aceasta fiind şi explicaţia pentru care nici unul dintre vecinii Marcelei Făgărăşan nu a auzit ţipetele micuţului chinuit. În plus, legiştii au descoperit că băieţelul avea pe corp multiple leziuni, unele datând de o zi, altele, de trei luni.
«În SUA ar ajunge pe scaunul electric»
„E aberant să-i dea doar 30 de ani de închisoare, pentru că aşa cum sunt procedurile la noi, după 20 de ani ar putea să fie eliberată. În cazul ei nu există altă decizie decât închisoarea pe viaţă, deoarece nu e doar crimă cu premeditare, ci şi tortură. În Statele Unite ar ajunge pe scaunul electric. Eu am un proiect de lege prin care propun introducerea Curţilor cu Juraţi în procesele penale. Am văzut că 90% din cititorii Libertăţii au cerut în acest caz pedeapsa pe viaţă şi chiar cu moartea”, ne-a declarat avocatul Iulian Urban (foto).