”Făcând un bilanț al ultimelor trei zile, pot spune că am avut în total 4.439 de solicitări, dintre care 2.512 urgențe de cord roșu și galben, care au necesitat intervenții rapide, indiferent de condițiile meteo, ninsoare, ger sau viscol”, spune dr. Alis Grasu.
Din totalul celor 2.512 urgențe majore, 374 au fost cazuri care au necesitat ajutorul echipajelor SABIF în spații publice.
”Vorbim de 100 persoane care trăiesc ân stradă și care au fost transportate la adăposturile sociale, dar și 109 traumatisme ale membrelor, respectiv fracturi, entorse sau luxații”, mai spune managerul SABIF.
Cele mai dificile momente sunt atunci când echipajele trebuie să parcurgă distanțe apreciabile pe străduțele înguste, aglomerate de mașinile parcate în toate sensurile și unde proprietarii nu-și curățaseră locurile, explică ambulanțierii.
Administrația Națională de Meteorologie a prelungit avertizarea de vreme rea, până vineri seară, ora 20.00. Treisprezece judeţe sunt sub cod galben de ger, iar Bucureștiul și celelalte 28 de județe sunt sub cod portocaliu, cu temperaturi care vor coborî chiar şi la – 25 de grade Celsius.
Școlile sunt închise și joi și vineri în unele județe, inclusiv în Capitală.
Citește și:
VIDEO | Parcurile din Bucureşti, transformate în pârtii de schi. Elevii din Bucureşti profită de vacanţa dată de Primărie şi stau cât e ziua de lungă pe derdeluş