INTERVIU | Sabina Stan, profesor la Dublin City University: „Transformarea muncii și a serviciilor publice în mărfuri, care pot fi vândute și cumpărate pe piață, alimentează mișcările extremiste”

La dezbatere, pe lângă autori, au fost prezenți Cornel Ban (Copenhagen Business School), Dorothee Bohle (Univerity of Wien) și Martin Seeleib-Kaiser (University of Tübingen).

Volumul este considerat de către analişti reputați ca fiind „deschizător de drumuri” (Colin Crouch, Emeritus Professor, University of Warwick), o carte care lămurește noul regim al guvernanței europene, unul ce presupune „adoptarea de către UE a unui nou regim de guvernanță economică, ce îl imită pe cel al corporațiilor multinaționale din sectorul privat” (Paul Marginson, Emeritus Professor of Industrial Relations, University of Warwick). Este o dimensiune a politicilor economice europene în sensul și logica (neo)liberalismului din ultimele decade, politici care au scindat și mai mult spectrul politic european și ne-au pus față în față cu ascensiunea populism-extremismului, un fenomen nu tocmai nou în istoria Europei. 

Tocmai pentru că vorbim de politici importante, în zona relațiilor de muncă și a serviciilor publice, am rugat-o pe Sabina Stan, coautoare și profesoară la Dublin City University, să ne spună câteva cuvinte despre volum. 

Recomandări

Cum să te îmbogățești din nenorocirea altora. Avocații care s-au ocupat de victimele accidentului de la Scânteia, Iași, își conving clienții cu împrumuturi de la un ONG controlat tot de ei

Libertatea: Sabina, citind titlul volumului vostru publicat la Cambridge University Press, Politicising Commodification. European Governance and Labour Politics from the Financial Crisis to the Covid Emergency, observăm mai multe cuvinte-cheie: politizare, comercializare (comodificare), guvernare europeană, politica muncii, criză financiară și Covid. Poți defini, pe scurt, aceste cuvinte-cheie, mai mult, poți explica pentru un public larg românesc care este tema acestui volum nou-nouț? 
Sabina Stan: Desigur. Când am început studiul care stă la baza cărții noastre, în 2017, ascensiunea extremei drepte în Europa dădea deja de gândit. Din păcate, temerile noastre de atunci au fost confirmate ulterior; cel mai recent de rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European sau ale alegerilor legislative din Franța din iunie 2024. 

Deși preocupările angajaților europeni se învârt în jurul nemulțumirilor față de condițiile de muncă și de nivelul salariilor, poveștile de dreapta despre „migranți” și „suveranitate națională” continuă să prindă contur. Această ascensiune este și din vina politicienilor presupuși pro-europeni care au implementat, după criza financiară din 2008, un nou regim de guvernanță economică în UE. Aceasta este concluzia studiului nostru despre politicile sociale și de muncă adoptate de UE după criza financiară și până la declanșarea pandemiei de Covid-19. 

Recomandări

Cea mai mare pensie specială înregistrată în România de la 1 septembrie: 69.343 de lei brut. Cât a crescut comparativ cu ianuarie 2024

Până la criza din 2008, arhitecții pieței unice europene erau convinși că presiunile orizontale exercitate de piață vor duce la convergența dorită cu privire la politicile naționale de muncă și sociale. După 2008, liderii politici și de afaceri din Europa și-au pierdut însă încrederea în piețele autonome când au realizat că piața unică europeană și uniunea monetară au generat dezechilibre economice majore care amenințau să spargă UE. Fără prea mult tam-tam, Comisia a pus în acțiune un nou regim de guvernanță economică, bazat pe prescrierea de politici în arii protejate până atunci de intervențiile verticale (de sus în jos) ale UE. 

Cartea noastră oferă o nouă abordare pentru înțelegerea acestui nou regim de guvernanță economică. Ea surprinde formularea supranațională a prescripțiilor acestui regim dirijat către (i) două domenii (relații de muncă și servicii publice), (ii) trei sectoare (servicii publice în transport, alimentare cu apă și asistență medicală), (iii) și patru state membre (Germania, Italia, Irlanda și România) într-o perioada de 13 ani (2009–2022). 

– Care ar fi una dintre ideile majore ce se desprind din analiza voastră?
– Studiul nostru arată că noul regim este propulsat de o agendă de comercializare (commodification în engleză), de transformare a muncii și a serviciilor publice în mărfuri care pot fi vândute și cumpărate pe piață. 

Recomandări

Fuziunea dintre ELCEN și Temoenergetica s-a blocat la plata datoriilor. Bucureștenii încă nu știu cât vor plăti pe gigacalorie la iarnă

Această comercializare a declanșat o multitudine de proteste, care au politizat noul regim de guvernanță europeană. Așa cum a ilustrat Karl Polanyi acum un secol, comercializarea mărfurilor fictive (muncă, pământ, bani) duce la contrareacții în societate. Pericolul vine din faptul că acestea din urmă pot fi atât progresiste, cât și regresive. În categoria celor din urmă intră mișcările fasciste și naziste, cu consecințele tragice pe care le cunoaștem deja. În categoria celor din prima categorie intră mișcările muncitorești, care au jucat un rol istoric în dezvoltarea democrației și a statelor bunăstării la nivel național. 

Altfel spus, extinderea drepturilor sociale prin dezvoltarea reglementărilor favorabile muncitorilor (privind nivelul salariilor și condițiile de muncă, dar și alocațiile de șomaj, de boală sau pensiile publice) și a serviciilor publice cu caracter universal (în domeniile transportului, alimentării cu apă și asistenței medicale) nu a fost o urmare inevitabilă a istoriei, ci a fost rezultatul luptelor purtate de muncitorii și cetățenii care cereau extinderea drepturilor cetățenești de la nivel politic și civic la nivel social. 

Prin urmare, întrebarea pe care am pus-o în studiul nostru a fost: ce rol joacă mișcările sindicale și sociale în rezistența împotriva comercializării muncii și a serviciilor publice (ceea ce numim „politica muncii” – labour politics), dat fiind că de data aceasta, comercializarea este rezultatul politicilor adoptate nu numai la nivelul național al fiecărui stat membru al UE, dar și la nivelul supranațional al UE și al instituțiilor sale? 

Rolul sindicatelor, determinant

– Cum au răspuns sindicatele la aceste schimbări în ceea ce privește guvernanța europeană?
– După ce analizăm prescripțiile noii guvernanțe economice europene și punem sub reflector agenda lor comercializantă, cartea noastră se apleacă, așadar, asupra contrareacțiilor la această comercializare. Ea pune în lumină provocările la care sindicatele și mișcările sociale europene trebuie să răspundă în încercarea de a coagula acțiuni la nivel transnațional, european, în condițiile în care statele membre nu sunt confruntate cu aceleași prescripții de politici în aceleași sectoare și aceiași ani. Prin urmare, statele membre nu sunt confruntate cu aceleași prescripții de politici în aceleași sectoare și aceiași ani. 

Cu toate acestea, cartea noastră arată că sindicatele și mișcările sociale europene au reușit să se mobilizeze și să își unească forțele la nivel transnațional: înainte de criza din 2008 pentru a rezista cu succes propunerii de directivă a comisarului Bolkestein, care urmărea să deschidă serviciile publice comercializării; și după criza din 2008 și instaurarea noului regim de guvernanță europeană, în inițiativa cetățenească europeană „Dreptul la apă” (Right2Water), care a reușit să scoată alimentarea cu apă din sectoarele vizate de directiva europeană asupra concesiilor. 

Mai recent, sindicatele europene au exercitat cu succes presiune pentru adoptarea de către Comisia și Consiliul European a unor directive progresiste precum directiva salariului minim. Directiva stabilește criterii europene de referință pentru nivelurile naționale ale salariului minim, care să fie adecvate și să garanteze standarde de viață decente, și un obiectiv de 80% pentru acoperirea negocierilor colective în toate statele membre ale UE.

Iată deci cum și de unde putem spera să fie constituită o axă de contestare care se opune comercializării, care în prezent urmează logica „acumulării prin deposedare” (în engleză – accumulation by dispossession, un concept teoretizat și tratat in extenso de geograful anglo-american David Harvey), o decomercializare care să urmeze o logică de solidaritate redistributivă a bunurilor comune reprezentate de condiții de muncă decente și servicii publice. Și cum este posibil să ne îndepărtăm de periculoasa axă trasată de dreapta radicală, urmată din ce în ce mai mult și de dreapta de centru, cea care pune în opoziție nivelul național și nivelul european, nativi și imigranți, suveranitate națională și ingerința europeană. 

Extremismul de dreapta a crescut în special în țările în care rețetele comercializante, antisociale ale UE au fost puse în aplicare de guverne de centru-stânga. Pentru Esther Lynch, secretar general al Confederației Europene a Sindicatelor, „semnalul de alarmă” al rezultatelor la ultimele alegeri europene trebuie să împiedice Europa să „meargă în somn spre dezastru”. UE trebuie să promoveze de urgență un „proiect european al speranței”, unul care să ofere „protecție și securitate” tuturor lucrătorilor.  

Cartea noastră prezintă deci constatări care sunt esențiale pentru perspectivele democrației UE. Publicată recent de Cambridge University Press, cartea poate fi descărcată gratuit aici sau de pe pagina proiectului nostru, unde puteți găsi și informații la zi despre lansări și recenzii ale cărții. Volumul se adresează cadrelor universitare, studenților, factorilor de decizie și activiștilor interesați de democrația și bunăstarea Uniunii Europene, concentrându-se pe 1) intervențiile UE în relațiile de muncă și serviciile publice (transport, apă și asistență medicală) în patru țări membre, Germania, Italia, Irlanda, România; 2) protestele transnaționale ale muncii declanșate în reacție la aceste intervenții; și 3) efectele de feedback a acestor proteste asupra guvernanței UE post-Covid.

Foto: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro