Departamentele vizate au fost Bouches-du-Rhône, Aude, Oise, Hérault, Meuse şi Drôme. În schimb, Parisul, unde sunt în desfășurare Jocurile Olimpice, nu a fost afectat.

Aceste acte, care nu au fost revendicate, au provocat perturbarea anumitor servicii în dimineața zilei de luni.

Printre cei afectați se numără SFR, Bouygues și Free, companii de telefonie mobilă și furnizori de servicii de internet, relatează publicația Le Parisien.

„Daunele provocate noaptea trecută în mai multe departamente au afectat operatorii noștri de telecomunicații”, a precizat secretarul de stat pentru economia digitală, Marina Ferrari, pe rețeaua X, condamnând „aceste acte lașe și iresponsabile în termenii cei mai duri”.

Între orele 1.00 și 3.00 dimineața, operatorul SFR a raportat acte simultane de vandalism în șase departamente. Potrivit unei surse din poliție, acestea au constat în tăierea fibrei și secționarea cablurilor.

„Un incident de rețea multioperator este în curs” în mai multe departamente, au confirmat și reprezentanții Free pentru Le Parisien, fără a preciza cauzele problemei.

La SFR, au fost afectați clienții de telefonie fixă și mobilă, precum și operatorii străini care utilizează aceeași rețea, potrivit informațiilor Le Parisien. Și la Free, „unele servicii pot fi perturbate”, a transmis operatorul.

Șefa ANM, despre ciclonul care lovește România: „O prăbușire a regimului de temperaturi”. Zonele vizate de furtuni și ploi puternice
Recomandări
Șefa ANM, despre ciclonul care lovește România: „O prăbușire a regimului de temperaturi”. Zonele vizate de furtuni și ploi puternice

Nimeni nu și-a asumat încă responsabilitatea pentru aceste acte, iar numărul de persoane afectate nu este cunoscut deocamdată.

Aceste acțiuni au loc la trei zile după un „atac masiv” care a vizat mai multe instalații feroviare și a provocat perturbări majore ale traficului SNCF începând de vineri, ziua deschiderii Jocurilor Olimpice, și pe tot parcursul weekendului. Aceste operațiuni au fost „pregătite și coordonate”, a afirmat prim-ministrul Gabriel Attal.

Ministrul de interne Gérald Darmanin a declarat luni dimineață la France 2 că poliția a identificat „o serie de profiluri de persoane care ar fi putut efectua acest sabotaj” asupra rețelei feroviare, precizând că acest mod de operare este cunoscut ca fiind al extremei stânga.

Fotografie cu caracter ilustrativ: Hepta

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ciclonul Ashley va lovi România. Vremea se va răci brusc cu aproape 20 de grade și va fi potop. Precipitaţii de 100 l/mp
Știrileprotv.ro
Ciclonul Ashley va lovi România. Vremea se va răci brusc cu aproape 20 de grade și va fi potop. Precipitaţii de 100 l/mp
Gabriela Cristea: „Trebuie să recunosc cinstit. Da, divorțul bate la ușă, asta este. Ce ți-e scris în frunte, ți-e pus...”. Ce se întâmplă în căsnicia ei cu Tavi Clonda
Viva.ro
Gabriela Cristea: „Trebuie să recunosc cinstit. Da, divorțul bate la ușă, asta este. Ce ți-e scris în frunte, ți-e pus...”. Ce se întâmplă în căsnicia ei cu Tavi Clonda
„A divorțat” Flick de prieteni din cauza soției? Primele declarații despre ruptura de Bendeac, Speak, Morar și Răzvan Popescu: „Dacă e să pierd prietenii ăștia pentru relația asta, nu am pierdut nimic”
Libertateapentrufemei.ro
„A divorțat” Flick de prieteni din cauza soției? Primele declarații despre ruptura de Bendeac, Speak, Morar și Răzvan Popescu: „Dacă e să pierd prietenii ăștia pentru relația asta, nu am pierdut nimic”
Comuna din România în care oamenii trăiesc cel mai mult. Aici sunt cei mai longevivi oameni din țara noastră
FANATIK.RO
Comuna din România în care oamenii trăiesc cel mai mult. Aici sunt cei mai longevivi oameni din țara noastră
„Ești și frumoasă, și bogată. Și ai și mașină de la Țiriac”. Mihaela Cambei a spus ce a făcut cu automobilul primit cadou
GSP.RO
„Ești și frumoasă, și bogată. Și ai și mașină de la Țiriac”. Mihaela Cambei a spus ce a făcut cu automobilul primit cadou
Acestea sunt ouăle care au rupt supermarketurile din România. Sunt aduse din Ucraina și au un preț ireal de mic
FANATIK.RO
Acestea sunt ouăle care au rupt supermarketurile din România. Sunt aduse din Ucraina și au un preț ireal de mic
Cum arată rochia de 160 lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Colegul tinerei care s-a sinucis după ce a fost chemată la birou dezvăluie ce practică adoptase compania
Observatornews.ro
Colegul tinerei care s-a sinucis după ce a fost chemată la birou dezvăluie ce practică adoptase compania
Horoscop 27 septembrie 2024. Leii sunt plini de energie și dornici să compenseze un anumit gol pe care-l simt de ceva timp
HOROSCOP
Horoscop 27 septembrie 2024. Leii sunt plini de energie și dornici să compenseze un anumit gol pe care-l simt de ceva timp

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI