Barbati si femei erau torturati in cele mai crunte moduri, iar nou-nascutii erau lasati sa moara intr-o cladire a fostului regim irakian, unde, intre altele, se gasea o masina de tocat carne umana, a povestit un martor in procesul intentat fostului dictator irakian, acuzat de crime de razboi, genocid si crime impotriva umanitatii.

“Jur pe bunul Allah ca am trecut pe langa o camera in care am zarit o masina uriasa de tocat din care curgeau sange, carne si par de om”, a spus Ahmed Hassan, in varsta de 38 de ani, care a fost tinut in camera 63, conceputa special pentru tortura, in cladirea Hakmiya, sediul securitatii irakiene de la Bagdad. Martorul era adolescent cand a ajuns in iadul securitatii de la Bagdad. El a povestit ca fratele sau mai mare a fost supus socurilor electrice, in timp ce tatal lor, la acea vreme de 77 de ani, a fost silit sa priveasca.

 
 

Urmărește-ne pe Google News