Cercetătorii americani au analizat datele privind precipitaţiile anuale înregistrate pe teritoriul Africii între 1920 şi 2013. Ei au considerat deșert zona în care media anuală a precipitaţiilor este de 10 centimetri de ploaie pe an sau sub această valoare. Anul acesta în ianuarie a nins în Sahara pentru a treia oară în ultimii 37 de ani.
În Africa verile călduroase devin mai fierbinţi, iar sezoanele ploioase seacă, fenomen asociat cu factori printre care se numără creşterea cantităţii de gaze cu efect de seră şi de aerosoli din atmosferă, a explicat Ming Cai, director de program în cadrul Departamentului pentru ştiinţe atmosferice şi geospaţiale a Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă din Statele Unite, instituție care a finanţat cercetarea.
Cea mai semnificativă extindere a deşertului a fost observată în timpul verilor, când Sahara a crescut cu 16% pe parcursul perioadei de 93 de ani. La fel ca în cazul altor suprafeţe deşertice, limitele deşertului Sahara fluctuează în funcţie de anotimpuri. Cele mai semnificative diferenţe au fost observate în zonele din nordul şi sudul acestui deşert.
Mare parte din acest proces de expansiune poate fi atribuit schimbărilor climatice determinate de om.
Oamenii de ştiinţă intenţionează să cerceteze în profunzime potenţialele cauze. ”Următorul nostru pas va fi să aflăm ce cauzează aceste tendinţe, în Sahara şi în alte regiuni”, a declarat Natalie Thomas, unul dintre autorii principali ai studiului, om de ştiinţă la Maryland.
Extinderea zonelor aride va avea consecinţe devastatoare asupra culturilor agricole, au notat cercetătorii.
Citește și: ȘTIREA MEA/Daniel Sandu, cel mai premiat regizor de la Gala Gopo, merge cu metroul