„Sfârșitul dictaturii lui Putin depinde exclusiv de războiul din Ucraina”, este de părere Garry Kasparov, 59 de ani. Născut în Azerbaidjan, pe vremea când țara făcea parte din URSS, cel mai bun șahist al tuturor timpurilor a vorbit despre liderul de la Kremlin și cum ar trebui să se comporte Occidentul pentru ca regimul lui să se prăbușească.
Dictatorii sunt mereu în pericol când par slabi. Când Putin va pierde războiul din Ucraina – când, nu dacă! – și sancțiunile vor forța milioane de ruși să protesteze față de deteriorarea condițiilor de viață, cred că va ajunge ca alți dictatori dinaintea lui: își va înceta cariera politică, va fi forțat s-o facă.
Garry Kasparov, șahist:
„Realitatea lui Putin e distorsionată”
Întrebat dacă Vladimir Putin se comportă irațional, marele campion mondial la șah e de părere că președintele rus își urmărește interesele conform propriilor convingeri. „Putin e la putere de 20 de ani, e clar că realitatea lui e distorsionată. 20 de ani de putere absolută afectează pe oricine, chiar și un om cu intenții bune și un intelect uriaș. Iar Putin n-are nici una, nici alta”, a spus Kasparov la București, unde participă la turneul Superbet Chess Classic România 2022.
„În realitatea pe care și-a creat-o, sigur că Putin crede că e rațional. A comis atâtea crime în trecut, fără să suporte vreo consecință. Așa că acum, din perspectiva lui, a fost o altă întrebare de genul: «De ce nu?». Pentru că dictatorii mereu se întreabă: «De ce nu aș face asta?», nu «De ce aș face asta?»“, a continuat șahistul.
Occidentul nu ar trebui să-i facă vreun compromis lui Putin
Garry Kasparov crede că Rusia a fost prinsă într-o capcană în războiul din Ucraina, pe care nu a anticipat-o, și „nu va accepta o înfrângere militară și politică”. „Putin credea că va cuceri Kievul în trei zile și va pune acolo un guvern-marionetă. Și apoi se va întoarce la masa negocierilor”, a spus șahistul.
A fost neplăcut surprins de răspunsul, eroismul și rezistența Ucrainei, de leadership-ul președintelui Zelenski și de frontul comun făcut de lumea liberă. Probabil că realitatea lui se întâlnește gradual cu realitatea noastră.
Garry Kasparov, șahist:
Vorbind despre modalitățile prin care Rusia ar putea fi obligată să pună capăt ostilităților, Kasparov crede că un factor important e aprovizionarea cu arme a Ucrainei. „Singura soluție pentru a opri acest război este distrugerea armatei lui Putin din Ucraina și să ne asigurăm că nu va mai avea bani să-l susțină. Nu există niciun compromis de făcut”, a spus Kasparov.
Amenințarea lui Putin la adresa Europei va dispărea doar când steagul ucrainean va fi ridicat la Sevastopol.
Garry Kasparov, șahist:
Speră ca rușii să se ridice împotriva Kremlinului
Cunoscut opozant al regimului de la Kremlin, Garry Kasparov spune că nu se teme pentru viața lui. „Am făcut o alegere acum mult timp. L-am criticat pe Putin de când a ajuns la putere. Pericolul e mereu acolo, dar acum avem șansa ca regimul lui să cadă. Sper să-mi pot ajuta țara să se alăture lumii libere.”
În dezbaterea privind sprijinul popular pe care îl are Vladimir Putin, Garry Kasparov înclină să creadă în moralitatea rușilor de rând. „Nu cred că 80% din poporul rus îl susține pe Putin. Probabil vreo 30%. Sunt oameni care trăiesc într-o lume a iluziilor, dar nu cred că vor mai sta acolo pentru mult timp. Nu cred că oamenii vor mai păstra tăcerea mult timp. Curând, rușii își vor da seama că războiul nu va fi câștigat de Rusia”, e de părere șahistul.
Sancțiunile din 2014 – „mușcături de țânțar”
Kasparov a vorbit și despre puterea sancțiunilor asupra Rusiei, despre care consideră că sunt mult mai viguroase decât cele din 2014 și vor avea efecte vizibile. „Sancțiunile de acum sunt foarte diferite de cele de acum opt ani – mușcături de țânțar, așa le-am numit eu pe acelea. Acum sancțiunile sunt serioase, distrug economia Rusiei, îl lasă pe Putin cu foarte puține resorturi financiare.
Devine aproape imposibil pentru economia țării să susțină eforturile de război. Dacă va prelungi acest război, Putin va falimenta Rusia economic, politic și militar”, a spus Kasparov, adăugând că Rusia nu mai e o mare putere, ci „o cauză pierdută”, iar sancțiunile economice vor duce la prăbușirea sistemului.
Amenințarea nucleară ar trebui tratată serios de NATO
Întrebat dacă Putin va folosi arma nucleară, ca un ultim gest disperat, șahistul crede că asta nu se va întâmpla. „Să zicem că o ia razna complet, atunci trebuie să ne uităm la lanțul de comandă – toți ceilalți vor fi de acord?”, a comentat Kasparov.
A criticat însă răspunsul Vestului la amenințarea nucleară și a subliniat că doar premierul britanic Boris Johnson a vorbit despre asta. „Mi se pare că lumea liberă se apropie din ce în ce mai mult de momentul în care va recunoaște că orice amenințare cu folosirea armelor de distrugere în masă trebuie întâmpinată cu un răspuns adecvat. Cred că nici generalii ruși, care ar avea ultimul cuvânt într-o asemenea situație, nu știu care ar fi răspunsul adecvat. Dacă îi ameninți că vor fi judecați de un tribunal internațional, nu cred că le va păsa. Dar dacă vor crede că există o șansă ca o bombă NATO să lovească la cinci minute după a lor, atunci nu cred că s-ar oferi voluntari să moară pentru ambițiile politice ale lui Putin.”
foto: EPA
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro