„În această dimineaţă am primit un rezultat pozitiv la testul COVID-19. Aştept rezultatul PCR, dar, din fericire, am ambele doze de vaccin şi simptomele sunt uşoare”, a scris ministrul sănătății din Marea Britanie pe Twitter.

Ministrul se află în izolare, acasă, cu familia lui, după ce a efectuat un test rapid. Vineri seară, el s-a simţit „puţin ameţit”.  

El a fost numit ministru al sănătăţii luna trecută, după ce fostul demnitar Matt Hancock, surprins de presa britancă sărutând o colegă și „încălcând regulile distanțării sociale”, a demisionat, pe fondul presiunii crescânde a colegilor din cadrul Partidului Conservator.

Marea Britanie a raportat vineri 51.870 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, cel mai mare număr de îmbolnăviri din 15 ianuarie și până acum. Totodată, au fost înregistrate 49 de noi decese, în termen de 28 de zile de la testul pozitiv.

Ministrul britanic al sănătății, Sajid Javid, a avertizat anterior că numărul îmbolnăvirilor zilnice ar putea ajunge la 50.000 până la data de 19 iulie și până la 100.000 în cursul acestei veri.

Restricțiile anti-COVID-19 vor fi ridicate în Anglia în data de 19 iulie, în timp ce întreaga țară se confruntă cu răspândirea variantei Delta a coronavirusului, extrem de contagioasă.

De la începutul pandemiei de coronavirus, în Regatul Unit au fost reportate peste 5,3 milioane cazuri de infectare, țara aflându-se pe locul șapte în lume din punctul de vedere al contaminărilor. Bilanțul deceselor a ajuns la 128.642.

 
 

Urmărește-ne pe Google News