La solicitarea administrației locale din Arad, CNI a finanțat în 2010 construirea unei săli de sport pentru Liceul cu Program Sportiv Arad, unitate de învățământ care la acel moment se afla la o distanță de un kilometri, relatează Agerpres.
Pentru construirea sălii de sport, CNI a alocat o finanțare de 2.574.985 lei, iar Primăria Arad a mai contribuit cu aproape un milion de lei, bani pentru realizarea utilităților, precum și cu un teren cu o suprafață de 3.316 metri pătrați.
Sala de sport a fost gata în 2012, însă între momentul acordării finanțării și până al inaugurării investiției, Liceul cu Program Sportiv Arad s-a mutat din cartierul Micălaca în cartierul Bujac, situat în celălalt capăt al orașului, notează sursa citată.
În aceste condiții, Primăria Arad, care are în gestiune sala de sport, a fost de acord să o dea în folosință Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”. Astfel, sala a fost folosită de studenţii specializării Sport din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane şi Educaţie Fizică şi Sport.
În urmă cu un an, Universitatea a renunțat la sală deoarece avea prea puțini studenți care o foloseau, iar cheltuielile de întreținere erau prea mari.
Pentru că nu mai este folosită din vara anului trecut, sala de sport a intrat din nou în gestiunea Primăriei Arad. Abia în primăvara acestui an, autoritățile locale au realizat un regulament de funcționare a bazei sportive care poate fi închiriată.
„Pe noi ne-a luat prin surprindere decizia universităţii de a renunţa, anul trecut, la această sală de sport. Evident că trebuia să o preluăm în gestiune, dar nu aveam un regulament de funcţionare. S-a emis un regulament în luna aprilie, pentru ca sala să poată fi folosită fie de cluburi sportive, pentru antrenamente, fie de persoane sau alte entităţi juridice interesate să o închirieze”, a declarat primarul interimar al municipiului Arad, Călin Bibarţ, confrom sursei citate.
Sala de sport poate fi închiriată cu prețuri cuprinse între 30 și 125 de lei pe oră (fără TVA), în funcție de perioada din zi. Cel mai ieftin este în intervalul orar 09:00 – 14:00, iar cel mai scump este seara, după ora 19.
Nimeni nu a închiriat, însă, baza sportivă, până în prezent. Locul pare a fi abandonat deoarece buruienile de pe teren au ajuns să aibă trei metri înălțime.
Autoritățile locale au precizat că vor promova baza sportivă pentru a face profit din închirierea acesteia. Sala este construită pe un câmp, la marginea orașului, într-o zone în care se află puține locuințe.
sursă foto: aradon
Citește și: