Conform proiectului, Sala Polivalentă BT Arena, clădire dedicată sportului și evenimentelor artistice, va deveni în următoarea perioadă un centru de spitalizare cu 350 de paturi pentru pacienții infectați cu COVID-19 ce prezintă forme ușoare și medii.

”În situația actuală, este normal să se aibă în vedere toate scenariile, iar un astfel de proiect demonstrează preocupare și solidaritate. Apreciem inițiativa de a contribui, alături de comunitatea clujeană și autorități, la efortul comun pentru combaterea epidemiei de COVID-19”, a declarat Mircea Abrudean, prefectul județului Cluj.

La rândul său, Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca a precizat:
”Autoritățile, în parteneriat cu mediul de afaceri și societatea civilă, au situația sub control și se pregătesc pentru toate scenariile, inclusiv pentru scenarii la care sperăm să nu ajungem. Se cumpără echipamentele și suntem cu arma la picior”.

După ce va fi echipată, cea mai mare salaă de sport din România va fi preluată de către autoritățile medicale desemnate de autoritățile publice competente și va fi operată de către personal medical specializat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News