Cele mai multe lefuri se învârt însă în jurul sumei de 3.000 de lei:
- Retail – în medie 3.000 de lei
- Servicii – în medie 2.900 de lei
- Call center – în medie 3.000 de lei
- Turism – în medie 3.000 de lei
- HoReCa (hoteluri, restaurante) – în medie 3.000 de lei.
„Acestea sunt salariile oferite candidaților entry-level (cu 0-2 ani de experiență de lucru). Pe platforma de recrutare eJobs.ro au fost scoase la bătaie peste 40.000 de locuri de muncă dedicate celor care nu au experiență. Acestea au fost nu numai cele mai ofertante domenii din punctul de vedere al joburilor, ci și cele mai căutate de către cei fără experiență”, spune Roxana Drăghici, șefa de vânzări a eJobs România, cea mai mare platformă de recrutare din țară.
„În acest top însă s-a mai alăturat și domeniul IT, spre care au mers peste 120.000 de aplicări de la început de an”, precizează Drăghici.
23.000 de locuri de muncă disponibile acum
În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile peste 23.000 de locuri de muncă în România și în străinătate.
Comparatorul de salarii funcționează pe baza datelor introduse de utilizatorii săi. Până în prezent peste 750.000 de specialiști și-au introdus veniturile.
Trustul de presă Ringier, care publică ziarul Libertatea, deține și platforma eJobs.