Premierul Dacian Cioloş le-a propus sindicaliştilor din educaţie o creştere salarială medie de 10% de la 1 august 2017. Aceștia însă au respins propunerea şi au anunţat că dacă nici marţi, când vor avea loc alte negocieri, nu se va găsi o soluţie acceptabilă, marşul de protest va avea loc pe 1 iunie.

„S-a propus o creştere a salariilor în medie cu 10%, dar cam la calendele greceşti, adică peste un an şi ceva de acum încolo, cu amendamentul că toate vor fi acum croite, aranjate, va fi dată ordonanţă de urgenţă, arhitectura salariilor va urmări întrucât va ceea ce s-a materializat la sănătate, dar creşterea medie va fi de 10%. Evident că nu ne-a convenit această propunere, a rămas să ne mai vedem marţi, moment în care vom analiza la faţa locului cu bugetul în faţă”, a spus preşedintele sindicatului Alma Mater, Anton Hadăr, citat de Mediafax.

La negocierile care s-au purtat vineri între Executiv și sindicaliști, aceștia din urmă au venit cu mai multe propuneri. Una dintre acestea prevedea o creştere cu 5% din august şi 5% din ianuarie. Sindicaliştii au mai spus că Ministerul Muncii le va trimite în zilele următoare grila de salarizare propusă, iar până marţi reprezentanţii angajaţilor din educaţie o vor studia şi îşi vor exprima opinia.

Sindicaliștii din Educație au anunțat, la începutul acestei săptămâni că vor organiza un marș de protest, nemulțumiți de noua lege a salarizării.

Noul proiect de Ordonanţă de Guvern pentru salarizarea personalului bugetar, făcut public, marţi, de Blocul Naţional Sindical, prevede creşterea suplimentară cu 10 la sută a salariilor debutanţilor şi sistem de premiere bazat pe criterii de perfomanţă pentru personalul din sănătate şi educaţie, începând cu ianuarie 2017.

Citește și: Proiectul privind salarizarea bugetarilor | Sindicaliştii din educaţie amenință cu proteste

Urmărește-ne pe Google News