Instituția de control scrie în raportul pe anul 2016, ultimul disponibil, că Secretariatul de Stat pentru Culte a primit în acel an 484,5 milioane de lei, dar că în programele derulate de aceasta au fost găsite o serie de scăpări.

”Activitatea cultelor religioase din România se asigură parțial de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. În anul 2016, Secretariatului de Stat pentru Culte, în calitate de ordonator terțiar de credite, i-au fost alocate fonduri bugetare în sumă de 342.371 mii lei, care au fost majorate, prin rectificările bugetare ulterioare, la 487.137 mii lei, din care suma
de 484.497 mii lei (99,46% din bugetul definitiv aprobat) a fost alocată pentru realizarea Programelor specifice derulate de entitate”, conform raportului.

Acesta continuă cu o serie de observații și recomandări:

”Examinarea situațiilor financiare întocmite de Secretariatul de Stat pentru Culte pentru exercițiul bugetar al anului 2016 a relevat existența în continuare a unor deficiențe privind modul de operaționalizare a componentei «Sprijin financiar acordat pentru salarizarea personalului clerical din țară», în sensul că, în procesul de acordare/justificare a sprijinului financiar, SSC nu s-a asigurat, în toate cazurile, că datele transmise de unitățile de cult sunt suficiente și complete, astfel încât să ofere o bază exactă, clară, actualizată în conformitate cu noile reglementări legale, pentru a determina corect cuantumul sumelor alocate beneficiarilor.

Spre exemplu, unele decizii de încadrare a personalului, întocmite și transmise de unele unități de cult către SSC, conțin informații insuficiente referitoare la durata studiilor superioare absolvite de personalul clerical angajat sau date insuficiente cu privire la condițiile de încadrare: grad, gradație, vechime în specialitate etc., în contextul în care HG nr. 582/2016 prevede niveluri diferite de salarizare în funcție de durata studiilor absolvite. Curtea de Conturi a recomandat reanalizarea documentelor aferente acordării și justificării sprijinului salarial destinat personalului clerical, finanțat prin Programul „Sprijin financiar pentru salarizarea personalului de cult”, începând cu data de
1.08.2016-până la zi și aplicarea măsurilor legale privind recuperarea eventualelor sume acordate nelegal beneficiarilor acestei forme de sprijin financiar”.

Banii înapoi!

De asemenea, raportul mai cere ”analiza deconturilor de cheltuieli transmise de unitățile de cult privind justificarea sprijinului financiar alocat din bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte în anul 2014 și 2015, stabilirea diferențelor de restituit și aplicarea tuturor măsurilor legale de recuperare și virare la bugetul de stat a acestora, în termenul legal de prescriere”.

Statul trebuie să dea în judecată bisericile

În fine, se recomandă și ”elaborarea și implementarea procedurilor operaționale privind recuperarea creanțelor bugetare de la unitățile de cult, inclusiv cele care vizează recuperarea pe calea instanțelor de judecată”.

Adică statul să dea în judecată bisericile care au de plătit taxe.

Urmare a recomandărilor Curții de Conturi, Secretariatul de Stat pentru Culte, condus de către Victor Opaschi, a alcătuit o comisie care să decidă recalcularea salariilor conform legislației în vigoare, conform Cotidianul.ro.

Alte anomalii

Curtea de Conturi a mai descoperit și alte anomalii. Instituția a găsit bonusuri ilegale la Poșta Română, dar și venituri neîncasate de 324 de milioane de lei la ANCOM sau pierderea unui credit de 465 de milioane de euro pentru o magistrală de metrou.

Curtea de Conturi a descoperit că unii preoți au încasat ilegal diverse sume de bani. Ce ar trebui să se întâmple mai departe?

Acei preoți să dea înapoi toți banii încasați ilegal
43% (3 voturi)
Statul să dea în judecată bisericile pentru recuperarea banilor
29% (2 voturi)
Preoții să nu dea banii înapoi statului, ci să îi doneze
14% (1 voturi)
Nu ar trebui să se întâmple nimic
14% (1 voturi)

 Loading …

Urmărește-ne pe Google News